Amenajarea casei

#mobila sufragerie #amenajare sufragerie #mobila living #amenajare living

Sufrageria noastra cea de toate zilele. 5 idei sa o amenajezi ca in reviste

Livingul, ceea ce numim in mod obisnuit la apartamentele vechi sufragerie, este un punct central al locuintei, locul unde se aduna familia seara pentru a viziona un film sau unde se reunesc prietenii pentru discutii lungi. Este, asadar, un spatiu care trebuie sa fie atractiv, dar si functional.

Pentru a crea o atmosfera placuta, relaxanta, trebuie sa fii atenta la cateva aspecte:

Texturi si forme moderne

Stilul modern de mobilier este caracterizat de linii clare si suprafete netede, fara detalii complicate. Unii ar asocia designul contemporan cu interioarele reci in alb-negru, dar cu materialele si culorile potrivite care radiaza caldura dorita. Paletele de culori monocromatice, peretii de beton expusi sau panourile din lemn, accentele colorate si designurile unice ale peretilor pot spori aspectul unei camere de zi moderne.

Open space si culori luminoase

Suprafetele interesante si liniile bine definite caracterizeaza designul modern. Alege canapele tapitate, scaune din piele sau scaune din plastic. Lampile elegante din otel asigura iluminatul, in vreme ce tablourile pop-art si posterele lumineaza peretii. Culorile puternice si combinatiile de culori caracterizeaza stilul modern, asa incat te poti folosi de accente cu perne colorate, draperii sau covoare cu forme si modele simple. Modelele geometrice sunt, de asemenea, perfecte pentru spatiile moderne de locuit.

Combinatie de turcoaz si crem

Un upgrade al livingului il poti obtine cu ajutorul culorilor puternice, al nuantelor optimiste precum turcoaz si crem sau galben. Combinatiile de tonuri diferite ale unei culori sunt, de asemenea, foarte bune.

Lemn impreuna cu bej cald

Pentru o atmosfera relaxanta, care sa te faca sa te simti ca si cum ai fi in mijlocul naturii, poti opta pentru combinatia dintre lemn si nuante calde de bej. Poti folosi lemnul atat pentru pardoseala, cat si pentru plafon sau pereti din panouri moderne. Daca mobilierul are un ton deschis, opteaza pentru o nuanta inchisa a parchetului.

Inspiratie industriala

Tot mai mult se folosesc peretii nude, in sensul de nefinisati. Pentru un living modern, poti opta pentru aceasta tehnica, fie ca e vorba doar despre un plafon sau despre toti peretii. Varianta aceasta merge de minune in combinatie cu peretii din caramida aparenta.

Foto: uhozz.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului