Social

Voiculescu l-a turnat pe Basescu lui Tariceanu

PD şi preşedintele Traian Băsescu ar reuşi să răstoarne Guvernul Tăriceanu, cu sprijinul PC, PSD şi UDMR, la moţiunea de cenzură de miercuri. Este ultimul scenariu apărut, la sfarşitul săptămanii trecute, în mediul politic şi confirmat de surse conservatoare şi democrate. Votul din Consiliul Naţional al PC a dat ieri peste cap toată strategia. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a aflat de la Dan Voiculescu despre noul plan pus la cale de Băsescu. Premierul şi preşedintele conservator s-au întalnit, ieri dimineaţa, la Snagov, înainte de începerea şedinţei Consiliului Naţional al PC. Acolo, Voiculescu l-a informat, senin, despre discuţiile cu şeful statului privind căderea Guvernului la moţiune. Preţ de o oră, Tăriceanu a încercat să-l convingă, folosindu-se de experienţa personală, de faptul că în cuvantul lui Băsescu nu te poţi încrede. Preşedintele liberal i-a spus omologului său conservator că, dacă iese de la guvernare, va deveni necredibil, oamenii din partid îl vor părăsi şi că nu se va putea lipi, la viitoarele alegeri, nici de PD, nici de PSD. Se pare că argumentul decisiv a fost cel cu dizolvarea PC în PNL sau în PD. Planul lui Băsescu – Stolojan, premier de tranziţie Schema gandită de preşedinte este destul de simplă: moţiunea de cenzură care se va dezbate miercuri în Parlament trece prin voturile PD, PSD, PC şi UDMR. Guvernul Tăriceanu cade, iar preşedintele Traian Băsescu desemnează un nou premier, care ar fi Theodor Stolojan sau chiar Vasile Blaga. Varianta cu Stolojan premier este cea mai plauzibilă, întrucat aşa s-ar obţine şi acordul unei părţi din PNL, iar Blaga va fi păstrat pentru Guvernul din primăvară, de după anticipate. Noul Cabinet va fi format din pedişti, conservatori şi udemerişti, poate chiar şi din membrii PNL care i s-au opus, pană acum, lui Călin Popescu Tăriceanu. Lovitura aplicată actualului premier va face ca acesta să nu-şi mai poată asuma integrarea europeană a Romaniei la 1 ianuarie 2007, punctul central al discursului politic de pană acum al lui Tăriceanu şi veşnica scuză a ezitărilor sale în relaţiile cu partenerii de guvernare. Felix voia răzbunare Motivele din care cele patru partide şi-ar fi dat mana în sprijinul planului prezidenţial sunt diferite. PD face ce i se spune de la Cotroceni. În ceea ce-l priveşte pe liderul PC Dan Voiculescu, acesta ar fi fost animat de dorinţa de răzbunare. Se pare că tot Traian Băsescu este cel care l-a convins, spunandu-i că întregul scandal cu CNSAS a fost orchestrat de Tăriceanu, prin Claudiu Secaşiu şi Mircea Dinescu, oamenii desemnaţi de PNL în Colegiu. Deşi această ipoteză este puţin probabilă – Tăriceanu fiind omul care are cea mai mare nevoie de PC, pentru ca să îşi asigure majoritatea parlamentară - Voiculescu a crezut-o şi a promis că va face orice să îl răstoarne pe actualul premier. PSD ar caştiga prestigiu şi timp Pesediştii sunt tentaţi să-l ajute pe Băsescu, în primul rand din motive de imagine. Adoptarea unei moţiuni de cenzură ar fi o premieră parlamentară, iar PSD se va împăuna cu succesul enorm al răsturnării unui Guvern deja impopular . În plus, partidul are nevoie de timp, măcar pană la primăvară, să mai caştige puncte electorale. De altfel, pesediştii au vorbit constant, săptămana trecută, de un „guvern de tranziţie” pană după 1 ianuarie 2007, în timp ce Miron Mitrea făcea analize despre o posibilă guvernare comună PSD – PD, iar Vasile Dancu nu mai prididea cu laudele la adresa discursului ţinut de Băsescu în Parlament. UDMR n-avea ce pierde Marko Bela a vorbit şi el, săptămana trecută, pentru prima dată, despre formarea unui nou guvern. Udemeriştii n-au nimic de pierdut dacă se alătură manevrelor Cotrocenilor, pentru că un viitor Cabinet, după alegeri, se va forma tot cu ajutorul lor. Pe de altă parte, Marko este deschis şi în ceea ce priveşte susţinerea pentru Tăriceanu, cu condiţia ca formaţiunea sa să primească posturi de ministru plin la viitoarea restructurare guvernamentală din toamnă. PNL negociază cu cine poate Liberalii n-au stat cu mainile în san. Apropiaţii lui Tăriceanu au negociat intens cu o parte a PSD şi cu PRM, încercand să-i convingă pe parlamentarii acestor două partide să voteze împotriva moţiunii. La PSD, au fost abordaţi inamicii trioului Geoană – Mitrea – Hrebenciuc, aceştia trei fiind consideraţi ca „oamenii lui Băsescu” în partid. Cu peremiştii, discuţia a fost destul de simplă şi s-a învartit în jurul unor beneficii materiale (un nou sediu) şi politice (funcţii parlamentare) pentru formaţiunea lui C.V. Tudor. Cu UDMR s-a bătut palma pentru mai multe posturi ministeriale în viitorul Cabinet restructurat. Cu PC, lucrurile au fost mai dure, liderii PNL transmiţandu-i lui Dan Voiculescu că, în cazul în care decide părăsirea guvernării, partidul său va fi decimat, iar conservatorii vor migra masiv către PNL sau PD. Cum votul la moţiune este secret, PNL, pe de o parte, şi Băsescu, pe de alta, vor trebui să aştepte pană miercuri ca să vadă al cui plan a fost mai iscusit.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea