Social

Tăvăliţi şi de galezi!

Selecţionata Bucureştiului încă nu este capabilă să facă faţă rugbiului de înaltă clasă. Ultimul rezultat, 10-66, cu formaţia galeză Newport Dragons, ne-a arătat, practic, nivelul actual al formaţiei romane. Chiar dacă plecau cu mari speranţe la jocul din ţara Galilor, şi au discutat în avion şi de o primă bonus, o bere din partea celebrului cantareţ de jazz Johnny Răducanu, rugbiştii noştri nu au avut prea mare succes în faţa echipei din Newport. Liderul campionatului galez ne-a luat tare încă din primele minute, iar superioritatea s-a văzut pe toate fronturile, începand cu forţa pachetului de înaintare şi terminand cu pătrunderile pe aripi . Cum era şi firesc, totul s-a concretizat pe tabela de marcaj, scorul la pauză fiind unul liniştitor pentru gazde, 40-3. Cu victoria în buzunar, galezii au lăsat-o mai moale în partea a doua, dar au continuat să-şi mărească diferenţa cu trecerea timpului. Singura noastră reuşită a venit în minutele de final, atunci cand Dobre a izbutit un eseu după un atac al înaintării, Iulian Andrei transformand apoi lovitura. O înfrangere dureroasă, care a lăsat, din păcate, amprente şi din punct de vedere fizic. Accidentat în timpul partidei, dinamovistul Cosmin Raţiu a ajuns de pe teren direct la spital, în timp ce mai mulţi băieţi din echipa noastră s-au resimţit serios după contactele cu uriaşii galezi. În ciuda înfrangerii, Selecţionata Bucureştiului se menţine pe locul trei în grupa A a Challenge Cup şi păstrează trei puncte avans, în faţa francezilor de la Bayonne, care au pierdut, în weekend, scor 17-38, disputa cu liderul Bayonne, din Franţa. La sfarşitul săptămanii, echipa noastră întalneşte din nou pe Newport Dragons, de această dată la Bucureşti. În ciuda înfrangerii clare suferite în ţara Galilor, romanii nu şi-au pierdut optimismul şi, bazandu-se şi pe revenirile catorva jucători de bază, care au lipsit în partida din deplasare, speră să încheie anul cu un succes de răsunet.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea