Social

Romanii s-au înghesuit să testeze fotoliile în care dorm parlamentarii

"Unde Dumnezeu dorm ăştia şi unde mănancă?", întreba, ieri, în stanga şi-n dreapta, unul dintre curioşii care s-au îmbulzit să viziteze Palatul Parlamentului sub ghidajul preşedintelui Camerei, Bogdan Olteanu. Ignorand ninsoarea abundentă, sute de romani au trecut porţile Casei Poporului şi au făcut cozi uriaşe pentru a căpăta un autograf de la Olteanu, pentru a testa gradul de confort al fotoliilor în care aţipesc aleşii sau pentru a se fotografia la prezidiul forului legislativ. Cel mai mare succes l-a avut vizita în sala plenului, unde oaspeţii s-au grăbit să se aşeze în băncile deputaţilor, s-au îmbrancit pentru a pune mana pe clopoţelul şi ciocanul cu care preşedintele de şedinţă face ordine şi au pozat unul cate unul la tribuna cu microfoane . O mătuşică mai vioaie, care a reuşit să ocupe unul dintre primele locuri, a sărit ca arsă cand i s-a şoptit că stă pe locul liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor. "Aoleu! Aicea şade? Ia să-i dau eu un telefon şi să-i zic că sunt gagica lui!", se agita femeia, acompaniată de un domn mai în varstă din spate: "Da', ia vedeţi, fluierul cu care l-a fluierat pe Băsescu mai e acolo? Ăla trebuie dus la muzeu, domne!". Nu puţini au fost cei care au profitat de ocazie pentru a-i apostrofa pe parlamentari pentru salariile prea mari pe care le primesc în comparaţie cu pensiile oamenilor de rand sau pentru lipsa de interes faţă de problemele cetăţenilor. După sala plenului, biroul lui Bogdan Olteanu a devenit atracţia zilei, vizitatorii dandu-şi ghionturi serioase pentru a apuca să-i treacă pragul. Norocoşii s-au grăbit să se aşeze în fotoliul de piele, pe care a stat şi preşedintele Franţei, Jacques Chirac, şi să treacă în revistă biblioteca cu volume rare. Au fost însă şi romani nemulţumiţi. Un bătranel striga, într-un colţ, că, din cauza unei copile, n-a apucat să ia "un tablou mare" cu Bogdan Olteanu, pe care să-l pună "la dosar". Fericit totuşi că a apucat să viziteze parlamentul, acesta a declarat că "nici la Trazburg (Strasbourg – n.r.) nu e casă aşa bogată ca la Bucureşti". Acţiunea "Bradul", dubla a doua Bogdan Olteanu a avut parte şi de un episod neplăcut, el reuşind abia la a doua încercare să planteze, în curtea clădirii, un brad în cinstea integrării Romaniei în UE. La prima tentativă, cand totul părea pregătit, groapa era săpată şi presa prezentă, Olteanu a constatat că nu avea ce sădi. Din cauza unor deficienţe de comunicare între Cancelaria preşedintelui şi Secretariatul general, bradul integrării lipsea cu desăvarşire. "Ca şi în cazul aderării Romaniei la UE, nu am reuşit din prima", a trecut zambind peste situaţia jenantă şeful forului legislativ. O oră mai tarziu, după ce langă groapa din curte a apărut ca prin farmec brăduţul, Olteanu a coborat din biroul său, lăsand la uşă o coadă considerabilă, şi a pus în pămant copacul care să amintească de momentul 1 ianuarie 2007.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea