Social

Reformarea UDMR, sabie cu două tăişuri pentru Marko

Apropierea Congresului UDMR va permite aripii mai tinere, dar şi celor nemulţumiţi de modul în care unele structuri interne gestionează treburile Uniunii să vină cu propuneri de modificare a statutului şi de reformare a partidului condus de Marko Bela. "Reformarea" ar putea crea dificultăţi liderului Uniunii şi cercului său de fideli. Atat liberalii udemerişti, cat şi liderii tinerilor vizează, mai mult sau mai puţin voalat, limitarea atribuţiilor actualei conduceri a UDMR, prin accentuarea rolului oamenilor din teritoriu, a platformelor şi asociaţiilor civice care o compun. Semnalele tot mai dese lansate în acest an de partizanii reformării UDMR l-au silit pe Marko Bela să ia în calcul modificarea Statutului de funcţionare a formaţiunii. Acum două săptămani, Consiliul Operativ al UDMR a decis crearea a două comisii interne: una care să se ocupe de elaborarea programului politic şi cealaltă pentru modificarea statutului. Începand cu data de 16 decembrie şi pană în primăvară, cand se preconizează a avea loc Congresul Uniunii, membrii comisiei de statut vor avea de muncă. Mai mulţi membri marcanţi ai UDMR se pregătesc să depună o serie de amendamente prin care intenţionează să aloce un rol decizional mai important reprezentanţilor UDMR din teritoriu, respectiv prin întărirea atribuţiilor Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), adevărat "miniparlament" al UDMR şi prin constituirea unui Birou Politic Executiv cu caracter permanent. "Putem învăţa de la PSD" Toate acestea în dauna celor 11 membri care formează actualul Consiliu Operativ al Uniunii, o structură cu atribuţii extraordinare, a cărei sferă de influenţă s-a extins treptat de-a lungul anilor în mai toate compartimentele de activitate ale Uniunii. "Consiliul Operativ a devenit altceva decat ce s-a gandit iniţial. La început se ocupa cu situaţii de criză, acum nu se ia nicio decizie fără avizul său. A ajuns o structură în care alegerea membrilor s-a făcut pe principii corporatiste", ne-a declarat senatorul Peter Eckstein Kovacs , şeful platformei liberale din UDMR. Senatorul este cunoscut pentru criticile sale la adresa conducerii centrale, în special pentru atacurile vizandu-l pe Laszlo Borbely, vicepreşedinte executiv al UDMR. Liberalul udemerist a precizat că va propune un nou sistem de desemnare a membrilor Consiliului Operativ, care să permită cooptarea la actul decizional şi a delegaţilor regionali ai Uniunii. "Putem învăţa de la PSD", a mai spus Eckstein Kovacs, amintind de modelul organizatoric al social-democraţilor. O altă propunere pe care platforma liberală o va susţine se referă la introducerea obligativităţii alegerilor interne, pană acum opţională atat la nivelul stabilirii componenţei tuturor structurilor Uniunii, cat şi pentru toate listele cu candidaţi, "de la cei parlamentari pană la aleşii locali, primar, consilier local sau judeţean". Schimbarea are mulţi adepţi în UDMR "Ideile domnului Eckstein Kovacs se mulează în bună măsură pe ale noastre", ne-a declarat, la randul său, Nagy Zsolt, vice executiv şi unul dintre exponenţii curentului de refomare şi modernizare a Uniunii. Potrivit lui Nagy, actualul sistem de conducere al UDMR este cam învechit, nemaiputand să răspundă flexibil noului context politic. "Vom propune modernizarea structurilor Uniunii pe două paliere. Avem nevoie de un for politic de decizie, un Birou Executiv, un birou politic lărgit care să fie capabil de a decide rapid şi eficient, care să se întrunească chiar săptămanal, nu periodic. Actualul Consiliu Operativ îşi poate păstra caracterul de for extraordinar", ne-a precizat vicele Uniunii. Cel de-al doilea palier de refomare priveşte o lărgire a reprezentativităţii bazei UDMR în CRU. În aceeaşi măsură, vicele udemerist îşi propune atragerea asociaţiilor civice maghiare sub umbrela Uniunii prin accederea acestora la actul de decizie al formaţiunii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea