Social

Reacţii politice la "Seara presedintilor"

Reprezentanţii principalelor formaţiuni politice au decantat, în urma prestaţiei de aseară a celor trei preşedinţi - T. Băsescu, I. Iliescu şi E. Constantinescu - la Realitatea TV, diferite mesaje. Gh. Flutur (PLD) face o evaluare a evoluţiei preşedinţilor: "Aseară am văzut un Emil Constantinescu pasiv, care privea de pe margine, un Iliescu care vorbea pedagogie şi un Băsescu implicat". Flutur consideră că Băsescu nu se face vinovat de tăinuirea "bileţelului" de la Tăriceanu, oferind anumite argumente: "Băsescu a spus anul trecut, în repetate randuri, că şi-a pierdut încredreea în dl. Tăriceanu, lansand astfel avertismente . În plus, bileţelul nu a produs efecte". Norica Nicolai (PNL) consideră că aseară preşedintele Băsescu a dat un mesaj deosebit de semnificativ, cand a recunoscut că a înşelat UE. "Cred că un preşedinte are obligaţia să nu tolereze nimic. Astăzi preşedintele îşi pune cenuşă în cap şi recunoaşte că trebuia să facă public acel bileţel. Comportamentul preşedintelui îl descalifică în ochii mei", afirmă Norica Nicolai . "Etichetarea globală cu termenul de "oligarhi" este una de neseriozitate şi de lipsă de responsabilitate. Nu poţi să identifici pe cineva cu o asemenea afirmaţie fără să aduci dovezi şi argumente. Altfel ne jucăm cu cuvinte care nu au nicun fel de relevanţă", a mai declarat reprezentanta liberală. Norica Nicolai a afirmat că nu se pune problema schimbării din funcţie a premierului Călin Popescu Tăriceanu, pentru că acesta nu este responsabil pentru rezultatul referendumului. Cristian Diaconescu (PSD) nu crede într-o posibilă reconciliere după confruntările de aseară: "Aseară a avut loc o confruntare, cu atacuri şi mesaje dure. Nu cred că trebuie însă să vorbim în termen de revanşă sau de plăţi. Avem o ţară, nişte priorităţi... Eu aseară nu am sesizat un mesaj atat de optimist de reconciliere. Nici nu cred că este posibilă."

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea