Social

Optimismul "nefondat" al UDMR ii irita pe partizanii lui Tokes

Szilagyi Zsolt , seful de campanie al lui Laszlo Tokes , a declarat, ieri, pentru Mediafax, ca sansele ca organizatiile care il sprijina pe episcop sa ajunga la o intelegere cu UDMR sunt periclitate de manifestarile si comunicatele oficiale ale Uniunii, care ar denatura mersul negocierilor. Szilagyi a dat ca exemplu intalnirea de vineri, de la Targu Mures, cand el, personal, le-a declarat jurnalistilor ca nu este deloc multumit de mersul negocierilor, in timp ce liderii UDMR au anuntat ca s-ar fi stabilit o lista comuna la alegerile europene. „Va spun sincer, dupa intalnirea noastra de vineri, am devenit mult mai sceptic si neincrezator in privinta unei posibile cooperari, tocmai din cauza declaratiilor UDMR”, a mai adaugat Szilagyi. Cele doua parti incearca de o saptamana sa ajunga la un compromis asupra participarii pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, astfel incat voturile maghiarilor sa nu se risipeasca, riscul fiind ca nici una dintre formatiuni sa nu atinga pragul electoral de cinci la suta. Discutiile urmeaza sa fie reluate la finalul acestei saptamani. Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea