Social

Liberalii şi disidenţii tatonează reluarea dialogului

Iniţiatorii Platformei Liberale, Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, intenţionează să poarte o discuţie cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, pentru a testa reacţia acestuia faţă de posibila lor întoarcere în partid. Potrivit unor surse liberale, mai întai Stolojan şi, la o zi distanţă, Stoica i-au transmis liderului PNL, prin interpuşi, dorinţa lor de a se întalni şi de a vorbi despre un astfel de scenariu. Oficial însă, promotorii Platformei au respins orice dialog cu Tăriceanu. Informaţia potrivit căreia foştii preşedinţi ai PNL au trimis, separat, emisari de pace la Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la urechile mai multor lideri liberali. Potrivit acestora, Stolojan şi Stoica nu au ştiut unul de intenţia celuilalt, avand în vedere că mesajele respective se refereau la discuţii tete-a-tete şi nu făceau vreo trimitere la o negociere în formulă lărgită. Sursele citate au precizat că platformiştii i-au transmis premierului că în perioada următoare nu vor mai fi organizate lansări ale iniţiativei în judeţe, tocmai pentru a face posibil dialogul dintre tabere. De altfel, graficul de popularizare a programului Stolojan-Stoica nu include nicio manifestare publică pană la sfarşitul acestei luni, următoarele evenimente urmand a avea loc în zilele de 25 şi 26, la Arad şi Sibiu. Pe de altă parte, astăzi, mai mulţi lideri de filiale ale PNL ar urma să dea publicităţii o scrisoare de susţinere a reprimirii lui Theodor Stolojan în partid. Stoica: Vorbim doar dacă Tăriceanu demisionează Valeriu Stoica a negat, ieri, că i-ar fi cerut premierului o întalnire pe tema posibilei sale reveniri în partid. "Un dialog cu domnul Tăriceanu este posibil doar dacă acesta se retrage de la conducerea PNL şi adoptă Platforma Liberală", ne-a declarat Stoica. La randul său, deputatul Cristian Boureanu, unul dintre iniţiatorii demersului, a precizat că platformiştii nu îşi doresc să discute cu premierul pentru că demersul ar fi inutil. "Nu cred că o întalnire cu preşedintele PNL ar fi o soluţie, întrucat Călin Popescu Tăriceanu este ipocrit şi ar face acest pas doar pentru a arăta că el este despotul luminat, care-i iartă pe cei care îi sunt potrivnici", a spus Boureanu. Stolojan pune condiţii Theodor Stolojan a declarat, ieri, că în PNL trebuie să se întoarcă mai întai "libertatea, principiile şi oamenii care au contestat deciziile conducerii". Afirmaţiile fostului preşedinte liberal vin ca reacţie la poziţia premierului Călin Popescu Tăriceanu, care nu a exclus posibilitatea ca Stolojan să revină în partid, dacă este dispus "să îmbrăţişeze adevăratele valori liberale". "Nu e vorba de întoarcerea mea, ci a tuturor celor care au fost excluşi din PNL pentru că au avut curajul să îşi exprime liber nemulţumirea faţă de modul în care se iau hotărari de către partid şi faţă de deciziile actualei conduceri, care au dus la declinul din sondaje", a declarat, ieri, Theodor Stolojan, citat de Mediafax. El a precizat că actuala conducere ar trebui să ţină seama de ideile de reformare a partidului şi de unitate a forţelor politice de dreapta, aşa cum au fost stipulate în platforma liberală. "Ce să căutăm însă în partid dacă domnul Tăriceanu ia decizii de unul singur privind persoana celui trimis ca şi comisar european şi se face de ras?", a adăugat fostul consilier prezidenţial. Senatorul PNL de Brăila, Dan Sabău, împreună cu opt primari şi consilieri judeţeni şi cu doi oameni de afaceri, a anunţat, ieri, că a creat, în judeţ, un grup de sprijinire a platformei Stolojan-Stoica. Printre obiectivele anunţate de platformiştii brăileni figurează reintegrarea în PNL a liberalilor demişi şi reluarea dialogului cu PD. Într-un comunicat al celor opt se arată că în PNL trebuie reluat şi relansat dialogul instituţional, precum şi reintegrarea în partid a tuturor grupărilor liberale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea