Litera F

#prospect #medicament

Fasigyn, comprimate filmate

Prospect Fasigyn, comprimate filmate

Ce este Fasigyn si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Fasigyn este un medicament antiinfectios.
Comprimatele sunt filmate, de culoare alba. O cutie contine un blister cu 4 comprimate filmate.
Fasigyn este folosit pentru a trata diferite infectii bacteriene sau inaintea anumitor interventii chirurgicale, pentru a preveni infectiile bacteriene.

Fasigyn mai este folosit si pentru tratarea infectiilor cu protozoare. Protozoarele sunt
microorganisme alcatuite dintr-o singura celula si care pot produce infectii. Exista diverse tipuri de
infectii cu protozoare, in functie de microorganismele implicate. Acest medicament este folosit
pentru tratamentul urmatoarelor infectii cu protozoare: amebiaze, giardiaze, trichomoniaze.

Mod de administrare

Intotdeauna luati Fasigyn cu respectarea stricta a indicatiilor medicului. Daca aveti nelamuriri, cereti sfatul medicului sau farmacistului.
Comprimatele se inghit cu o cantitate suficienta de apa.
Dozele si durata tratamentului depind de tipul infectiei.

Dozele cele mai uzuale pentru diverse infectii sunt prezentate mai jos.
Pentru prevenirea infectiilor bacteriene dupa interventiile chirurgicale
Adulti: in mod obisnuit, 4 comprimate (2g) administrate deodata, cu aproximativ 12 ore inaintea interventiei chirurgicale.

Copii cu varsta sub 12 ani: Nu exista date privind tratamentul cu Fasigyn si deci nu pot fi facute recomandari de dozare la acestia.

Pentru tratarea majoritatii infectiilor produse de bacterii anaerobe
Adulti: Doza obisnuita este de 4 comprimate (2g) in prima zi, apoi 2 comprimate (1g) o data pe zi sau un comprimat (500mg) de doua ori pe zi. Durata normala a tratamentului este de 5-6 zile.

Copii cu varsta sub 12 ani: Nu exista date privind tratamentul cu Fasigyn si deci nu pot fi facute recomandari de dozare la acestia.

Pentru tratarea vaginitelor bacteriene (infectii ale vaginului) si gingivitelor acute ulcerative (infectii ale gingiilor)
Adulti: Doza obisnuita este de 4 comprimate (2g) in priza unica.
in cazul vaginitei se pot administra 4 comprimate (2g) in doua zile consecutiv.

Copii cu varsta sub 12 ani: Nu exista date privind tratamentul cu Fasigyn si deci nu pot fi facute recomandari de dozare la acestia.

Pentru tratarea amibiazei intestinale (o infectie abdominala)
Adulti: Doza obisnuita este de 4 comprimate (2g) pe zi, timp de 2-3 zile.

Copii: Medicul va stabili doza in functie de greutatea copilului. Doza obisnuita este de 50-60 mg pe kilogram greutate pe zi, timp de 3 zile consecutiv.

Pentru tratarea amibiazei hepatice (o infectie a ficatului)
Adulti: Doza obisnuita este de 3-4 comprimate (1,5-2g) pe zi, timp de 3-5 zile. Daca acest tratament este ineficient, administrarea medicamentului se poate prelungi pana la 6 zile.

Copii: Medicul va stabili doza in functie de greutatea copilului. Doza obisnuita este de 50-60 mg pe kilogram greutate pe zi, timp de 5 zile consecutiv.

Pentru tratarea trichomoniazei (o infectie a organelor sexuale la barbati si la femei) si a giardiazei (o infectie abdominala)
Adulti: Doza obisnuita este de 4 comprimate (2g) administrate deodata. Medicul poate recomanda repetarea dozei, daca infectia nu a fost complet vindecata.

Copii: Medicul va stabili doza in functie de greutatea copilului. Doza obisnuita este de 50-75 mg pe kilogram greutate pe zi administrate deodata. Daca este necesar, medicul poate decide repetarea administrarii.

In infectiile vaginale mixte (cu giradia si candida) se recomanda administrarea in acelasi timp de comprimate vaginale continand tinidazol si nistatin, timp de 7-14 zile.

Cel mai bine este ca aceste comprimate sa fie luate la aceeasi ora in fiecare zi.
Daca aveti impresia ca Fasigyn actioneaza prea slab sau prea puternic, informati medicul sau farmacistul.

Daca utilizati mai mult Fasigyn decat trebuie:
Daca luati prea multe comprimate deodata, anuntati medicul sau adresati-va imediat celui mai apropiat spital. Nu conduceti vehicule. Luati comprimatele si ambalajul medicamentului cu dumneavoastra.

Daca uitati sa utilizati Fasigyn:
Daca uitati sa luati o doza, luati medicamentul imediat ce va reamintiti.
Totusi, daca se apropie momentul administrarii dozei urmatoare, ignorati doza uitata si urmati schema normala de tratament. in nici un caz nu luati o doza dubla.

Daca tratamentul este oprit prea devreme:
In situatiile in care tratamentul are o durata mai mare de o zi, va rugam sa nu uitati ca pentru a obtine vindecarea completa a infectiei, continuati sa luati tratamentul pe toata durata unei cure complete, chiar daca incepeti sa va simtiti mai bine din primele zile de tratament. Daca intrerupeti tratamentul prea devreme, manifestarile bolii pot reapare.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Fasigyn daca:
- ati avut o reactie alergica la Fasigyn. Aceasta s-ar fi putut manifestat prin senzatie de
mancarime, inrosirea pielii sau dificultati in respiratie;
- sunteti gravida (in primul trimestru de sarcina) sau intentionati sa ramaneti gravida;
- alaptati;
- suferiti sau ati suferit de o boala sangvina;
- suferiti de o boala a sistemului nervos central, inclusiv epilepsie.

Daca vreuna din situatiile de mai sus este valabila in cazul dumneavoastra, este posibil ca
tratamentul cu Fasigyn sa nu fie recomandabil. Medicul va va da sfatul cel mai potrivit.

Atentionari speciale in cazul tratamentului cu Fasigyn:
In cazul infectiilor bacteriene la copii cu varsta sub 12 ani nu exista date privind tratamentul cu
Fasigyn si deci nu pot fi facute recomandari de dozare la acestia.
In cazul infectiilor cu protozoare, comprimatele filmate nu sunt adecvate tratamentului copiilor.

Interactiuni medicamentoase

Ca si alte medicamente similare, Fasigyn poate potenta actiunea anticoagulantelor orale.
Informati medicul sau farmacistul daca luati sau ati luat recent orice alt medicament, chiar si dintre
cele care se elibereaza fara reteta medicala.

Utilizarea Fasigyn cu alimente sau cu bauturi:
Nu consumati vin, bere sau alte bauturi alcoolice in cursul tratamentului si nici in primele 3 zile de
la incetarea tratamentului cu Fasigyn. In caz contrar, pot aparea: inrosirea fetei, crampe abdominale,
varsaturi si palpitatii.
Este recomandabil sa luati Fasigyn in timpul meselor sau imediat dupa acestea.

Sarcina si alaptarea

Sarcina:
Fasigyn nu trebuie luat in timpul sarcinii decat daca medicul considera absolut necesar. Fasigyn nu
trebuie administrat in primul trimestru de sarcina.
Cereti sfatul medicului dumneavoastra sau farmacistului inainte de a lua orice medicament in
timpul sarcinii.

Alaptare:
Fasigyn nu trebuie luat in timpul perioadei de alaptare. De asemenea, nu trebuie sa alaptati timp de
cel putin 3 zile de la terminarea tratamentului.
Cereti sfatul medicului dumneavoastra sau farmacistului inainte de a lua orice medicament in
timpul alaptarii.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Este posibil ca tratamentul cu Fasigyn sa produca ameteli sau vertij, sa produca dificultati de
coordonare a miscarilor sau tulburari senzoriale. In aceste situatii, nu conduceti vehicule si nu
folositi utilaje.

Reactii adverse posibile

Ca majoritatea medicamentelor, Fasigyn poate produce reactii adverse.
Urmatoarele reactii adverse nu necesita, de obicei, consult medical. Acestea cedeaza in timpul tratamentului, pe masura ce organismul dumneavoastra se adapteaza medicamentului.
Totusi, cereti sfatul medicului daca urmatoarele reactii adverse se mentin sau va deranjeaza:
- greata si varsaturi;
- scaderea poftei de mancare;
- diaree;
- dureri de stomac sau crampe abdominale;
- limba incarcata;
- gust metalic neplacut;
- dureri de cap;
- oboseala;
- urina inchisa la culoare.

Urmatoarele reactii adverse sunt rare, dar la aparitia lor trebuie sa va adresati medicului cat mai repede:
- orice forma de eruptii cutanate;
- senzatie de mancarime generalizata;
- respiratie suieratoare, dificultati de respiratie sau senzatie de apasare in piept;
- umflarea pleoapelor, fetei sau buzelor;
- ameteli;
- amorteala, furnicaturi, durere sau senzatie de slabiciune la nivelul mainilor sau picioarelor;
- nesiguranta in miscari;
- convulsii.

In aceste cazuri, intrerupeti tratamentul.
Este importati sa informati medicul sau farmacistul daca apar orice alte reactii adverse decat cele mentionate mai sus.

Cum se paastreaza Fasgyn

A nu se lasa la indemana sau la vederea copiilor.
A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius.
A se pastra in ambalajul original.
A nu se folosi dupa data de expirare inscriptionata pe ambalaj.

Informatii suplimentare

Compozitie

Fasigyn, comprimate filmate 500 mg
Tinidazol
- Substanta activa este tinidazolul. Un comprimat filmat contine 500 mg tinidazol.
- Excipientii sunt: nucleu: amidon de porumb, celuloza microcristalina, acid alginic, stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu; film: hipromeloza 2910, propilenglicol, dioxid de titan (E 171).

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

PFIZER EUROPE MA EEIG
Ramsgate Road
Sandwich, Kent CT13 9NJ, Marea Britanie

Fabricant

PFIZER PGM
Zone Industrielle
29 Route des Industries
37530 Poce sur Cisse, Amboise, Franta

Data ultimei verificari a prospectului - Noiembrie, 2005

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea