Un tanar sofer canadian a recurs la o tactica neobisnuita pentru a evita un test de alcoolemie , mergand pana la a-si manca sosetele si a baga capul in vasul de toaleta, potrivit presei locale, relateaza AFP.
Politia din Walkerton, provincia Ontario , a reperat un tanar de 19 ani intr-o masina cu farurile stinse pe un drum de tara in noaptea de duminica spre luni, a indicat cotidianul The Globe and Mail.
Suspectandu-l ca este in stare de ebrietate , un politist tocmai pregatea testul, cand tanarul a inceput sa inghita lichidul de la lentilele sale de contact, inainte de a-si inghesui in gura o bucata de camasa, apoi sosetele.
A urmat o scurta altercatie , iar un politist a folosit un spray lacrimogen pentru a-l calma pe tanar, care a fost plasat apoi intr-o celula.
Dupa copioasa sa masa, soferul s-a aruncat cu capul in vasul de toaleta, refuzand in continuare sa se supuna testului.
El va fi prezentat unui judecator in octombrie pentru refuz de a se supune unui test de alcoolemie, un delict aproape la fel de grav precum conducerea in stare de ebrietate , a precizat cotidianul.
Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro