IT & C

Călugării budişti - mumificaţi din timpul vieţii

O dovadă a supremaţiei spiritului asupra corpului şi unice în întreaga lume, mumiile călugărilor budişti sunt o privelişte cu totul ieşită din comun. Datorită unui regim spartan , aceşti călugări au reuşit ca, din timpul vieţii, să înceapă procesul care a dus, într-un final, la mumificarea corpurilor lor. Trupurile lor ocupă un loc de cinste în cultura budistă şi continuă să uimească orice occidental. Sokushinbutsu sunt călugării budişti, din nordul Japoniei, care, printr-un regim de mancare foarte strict, şi printr-un proces elaborat, s-au mumificat din timpul vieţii. Aceste mumii sunt unice în lume, fiind singurele care nu sunt create după moartea persoanei. 24 de astfel de mumii au fost descoperite pană în acest moment şi sunt venerate de către budiş tii din întreaga lume. Această practică a fost interzisă către sfarşitul secolului al XIX-lea, fiind considerată o formă de sinucidere . Preoţii budişti nu se tem de moarte. Ba dimpotrivă, ei consideră moartea o eliberare din temniţa corpului. În secolul al III-lea î. Hr ., chinezul Zhuangzi spunea, referindu-se la moarte: „Cea mai mare problemă a oamenilor simpli este aceea la care ar trebui să fie indiferenţi, pentru că, deşi privesc moartea ca pe o transformare , sunt preocupaţi numai de ea (şi nu de lucrul în care se vor transforma- n.r.). (continuarea in Atac )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele