Cum sa...

#curatenie casa #produse eco #sapun negru #igienizare casa

Sapunul negru, un produs eco senzational pentru curatarea si igienizarea casei!

Sapunul negru (savon noir) este un produs eco pentru curatarea si igienizarea casei. La noi nu are o traditie prea indelungata, deoarece produsele pe baza de substante chimice inca ocupa un loc privilegiat in preferintele consumatorilor, insa odata cu dezvoltarea trendului eco, el va incepe sa fie din ce in ce mai indragit.

Din ce este obtinut sapunul negru

Daca nu ai folosit pana acum sapun negru pentru uz casnic, este bine sa stii ca acesta este obtinut din ulei de masline negre, amestecat cu diferite alte uleiuri vegetale (cum ar fi cel de in), dar si cu arome naturale de caramel sau migdale amare.

Sapunul negru te ajuta sa faci economii substantiale, deoarece poate inlocui cu succes o multime de alte produse pentru curatenie. In plus, se dizolva in apa, astfel ca din 2-3 capace de sapun negru obtii 5 l de solutie ecologica, pe care o poti folosi in toata casa.

Un avantaj major al sapunului negru este acela ca produsul nu trebuie clatit dupa folosire, deoarece nu lasa reziduuri toxice pe suprafetele pe care a fost aplicat. De asemenea, sapunul negru pentru uz casnic nu contine parabeni sau agenti de spumare si este biodegradabil.

Curata si igienizeaza pardoselile

In principiu, sapunul negru pentru uz casnic poate fi folosit pe orice suprafata. Cu ajutorul lui poti curata excelent pardoseala, fie ca este vorba despre gresie, fie ca este vorba despre marmura sau parchet masiv. Chiar si linoleumul foarte murdar poate fi curatat eficient cu sapun negru.

Lasa geamurile impecabile

Chiar daca este obtinut din ulei, sapunul negru curata perfect geamurile si alte obiecte din sticla, fara sa fie nevoie sa le clatesti sau sa folosesti si alte produse pentru astfel de suprafete.

Degreseaza obiectele din bucatarie

Vrei sa degresezi oalele, aragazul sau blatul de bucatarie? Poti folosi sapun negru chiar si pentru aceasta activitate. Ecologic si deloc agresiv pentru organism, sapunul negru curata in profunzime petele de grasime si murdaria intarita din cuptorul aragazului, cuptorul electric sau cuptorul cu microunde, fiind nevoie de adaugi doar putin bicarbonat de sodiu pe zonele foarte murdare.

Curata aproape tot

Sapunul negru poate fi folosit si pentru curatarea obiectelor din argint, cupru, metal, otel inoxidabil si piele, dar este bun si pentru scoaterea murdariei de pe haine, tapiterii si pereti vopsiti.

Sursa foto: amazon.fr

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cum-sa

Pentru specialisti

Cauta-ti perechea