Lasa-l la un prieten sau o ruda
Una dintre posibilitati este sa lasi animalul unei rude sau unui prieten pentru a-l ingriji in perioada in care esti plecat. Daca ai o pasare sau o rozatoare, nu trebuie sa-ti faci griji, deoarece acestea se adapteaza cu usurinta unor noi conditii de mediu. In schimb, cainii si pisicile pot avea probleme in a se adapta intr-o noua casa. Asigura-te din timp ca animalul este familiarizat cu locul respectiv, inainte de a-l lasa singur si ca ii face placere sa-si petreaca timpul in compania persoanei respective.
Roaga pe cineva sa il viziteze
Daca nu il poti "caza" la o ruda sau la un prieten, poti ruga pe cineva sa vina sa-l viziteze o data pe zi si sa-i dea mancare si apa. Aceasta este o solutie ce reduce stresul animalului de a fi mutat intr-un mediu nou, insa nu este o solutie pentru cei care au caini. In timp ce o pisica poate sta singura fara probleme daca are apa si mancare, cainii nu se vor adapta acestor conditii.
Cazeaza-l la o pensiune/un hotel pentru animale
Daca nu ai cu cine sa lasi cainele sau pisica, poti apela cu incredere la serviciile unui hotel sau unei pensiuni speciale pentru animale de companie. Aici, animalele sunt gazduite in conditii hoteliere, sunt ingrijite de personal calificat, hranite corespunzator si chiar dresate.
In plus, cainii beneficiaza de plimbari zilnice, conform programului cu care sunt deja obisnuiti. Unele centre dispun chiar si de personal calificat care poate dresa animalul cat timp esti plecat. Cele mai multe astfel de centre au camere live, astfel ca poti urmari oricand doresti ce face animalul tau si cum se simte.
Tu la ce solutii apelezi cand pleci in concediu si nu ai cum sa iei animalul cu tine?
Sursa foto: dogsrulecatsdrool.com