Vedete din Romania

Dragoste din prima: Prigoana i-a spus Adrianei ca seamana cu o curva

Şi pentru că acum ne aflăm într-o perioadă în care în familia Prigoană este deocamdată linişte - oare pană cand? - nu puteam să trecem peste povestea vieţii omului de afaceri, Silviu Prigoană, modul cum a cunoscut-o pe Adriana şi cum a reuşit să învingă greutăţile vieţii. Omul Prigoană nu a fost din totdeauna bogat. Şi nu a avut mereu tot ce şi-a dorit. Ba dimpotrivă. La varsta de 22 de ani, cand alţi tineri îşi iau zborul, el a avut parte de o prăbuşire. „Lucram la o fabrică din Gherla, eram frigotehnist. Într-o zi, s-a rupt un grătar şi am căzut într-o maşină de tocat, care mi-a tăiat piciorul. După aceea, am vrut să mă pensionez pe caz de boală”, a declarat regele gunoaielor pentru Libertatea. Ce a urmat e lesne de înţeles. „Trei luni am stat internat în spital şi am suferit trei operaţii, pentru că mi se tot cangrena piciorul. Medicii tot trebuia să-mi taie din el. La cea de-a treia operaţie am avut parte şi de moarte clinică”, a mai spus Silviu Prigoană. În ceea ce o priveşte pe Adriana, femeia vieţii lui, omul care a transformat gunoaiele în instituţii mass-media recunoaşte că nu i-a făcut o impresie prea bună în momentul în care a cunoscut-o. „Prima dată nu mi-a plăcut de ea, a venit la mine în birou echipată ca la discotecă şi am dat-o afară. Venise cu ţaţele pe afară, cu nişte pantaloni stranşi pe ea, cu cizme pană la genunchi. Avea impresia că e un club de striptease acolo. I-am spus: «Domnişoară, îmi pare rău, sunteţi îmbrăcată ca o curvă»”. Cu toate acestea, nu a mai durat mult pană la marea dragoste transformată în prima căsătorie. „După un an, ne-am căsătorit. A venit la mine în birou şi m-a cerut de bărbat. Şi, pentru că aşa fusese înţelegerea, că dacă mă cere, trebuie să accept, pentru că am cuvant, am luat-o de soţie”. Din acest moment, restul se cunoaşte. Scandaluri, împăcări, spălări de rufe în public, bătăi, poliţie şi, bineînţeles, nelipsitul plici. După modelul „Tanăr şi neliniştit”, telenovela autohtonă Prigoană-Bahmuţeanu continuă. Aşadar, va urma…

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vedete-din-romania

Expertul Acasa.ro, Monica Zainescu, make-up artist

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: La ce ma uit cand cumpar un palton, haina de iarna

Experti Stil

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Catifea – manevra vestimentara de toamna

Experti Stil

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Stilul clonat sau cum ajungi sa porti mereu si mereu aceeasi tinuta

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare