Vacante

#eticheta #vacanta #calatorii #reguli eticheta #eticheta la masa

Reguli de eticheta la masa, din diverse colturi ale lumii

Stiai ca in China, ragaitul la masa este considerat semn de respect pentru bucatar, ca atunci cand mergi in vizita, in Bulgaria, nu trebuie sa duci niciodata flori galbene sau ca in Rusia, este nepoliticos sa-ti tii mainile in poala, in timpul mesei? Fiecare tara vine la pachet cu reguli de eticheta proprii la masa. Daca ai ocazia sa calatoresti intr-una dintre urmatoarele regiuni, afla ce ai voie si ce sa faci la masa, pentru a nu da dovada de lipsa de respect fata de gazdele tale!


Bulgaria

Daca esti invitat la masa in Bulgaria si vrei sa faci un gest frumos, oferind un buchet de flori gazdelor, ai grija sa nu alegi niciodata flori galbene. Pentru bulgari, culoarea galbena simbolizeaza dusmanie sau ura si, cu siguranta, nu acesta este mesajul pe care vrei sa il transmiti.


Rusia

Daca asisti vreodata la o masa in Rusia, ai grija sa nu iti tii niciodata mainile in poala ori sa le bagi sub masa, intrucat este lipsit de politete. Potrivit codului bunelor maniere rusesc, incheieturile mainilor trebuie sa fie pozitionate mereu pe marginea mesei.


Portugalia

Si Portugalia este recunoscuta ca fiind o cultura cu reguli neobisnuite la masa. Daca mergi in Portugalia si iei masa la restaurant, nu trebuie sa ceri niciodata sare si piper, daca acestea nu se regasesc deja pe masa. Solicitarea suplimentara a acestora este considerata o ofensa la adresa abilitatilor culinare ale bucatarului.


China

China are unele dintre cele mai controversate si bizare reguli de eticheta la masa, doua dintre semnele de respect aratate gazdelor fiind... ragaitul si dezordinea de pe masa. Potrivit culturii chineze, atunci cand o persoana ragaie dupa ce a mancat, este semn ca s-a saturat si un compliment adresat bucatarului.


Thailanda

In Thailanda este nepoliticos sa mananci cu furculita. Desi este pusa pe masa, alaturi de alte tacamuri, furculita trebuie folosita doar pentru a impinge alimentele din farfurie in lingura. Desi fac parte din regiunea asiatica, thailandezii nu obisnuiesc sa foloseasca nici betisoare, considerandu-le lipsite de bun gust.


Franta

In Franta, painea nu este aperitiv sau gustare, ci este considerata instrument de mancat. Chiar daca ti se pun tacamuri pe masa, bucatile de paine trebuie folosite pentru a impinge alimentele din farfurie in furculita sau lingura.

De asemenea, daca iesi cu un francez la masa, trebuie fie sa te oferi sa platesti intreaga nota, fie deloc, insa niciodata nu trebuie sa propui sa impartirea acesteia, deoarece este lipsit de eleganta.

Sursa foto: walford.net.au

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea