Vacante

#craciun #aeroport #check-in #hoteluri #calatorii

Cum sarbatoresti Craciunul pe drum, cand calatoresti

Daca trebuie sa calatoresti de sarbatori si te prinde Craciunul chiar pe drum, nu te demoraliza. Vei fi departe de familie si de cei dragi, dar mai mult ca sigur vei fi intr-un loc unde exista civilizatie. Iar acolo ai o multime de posibilitati de a sarbatori Craciunul chiar si alaturi de straini, bucurandu-te de un pahar de vin fiert si niste colinde, toate cu aroma locala.

Exista multe lucruri pe care le poti face ca sa intorci situatia in favoarea ta. Nu vei mai spune ca ai avut nesansa sa te prinda Craciunul intre doua aeroporturi, insa vei ramane cu o poveste frumoasa, de spus mai tarziu nepotilor tai.
 

1 Cumpara cadouri pentru cei dragi
 

Daca vei cumpara cadouri chiar de Craciun, ai sanse mari sa beneficiezi de reduceri pentru produsele vandute inainte de Craciun sau imediat dupa. Mergi prin duty-free-uri si profita de discounturile pe care le poti gasi.

Aceste cadouri nu trebuie sa fie ambalate, daca urmeaza sa treci printr-un control. Cumpara pungi de cadouri si nu hartie de cadouri pentru a impacheta darurile.
 

2 Foloseste optiunea de check-in online
 

De Craciun, se poate ca aeroporturile sa fie foarte aglomerate. Daca vrei sa eviti cozile interminabile, cu oameni plini de bagaje si cadouri, foloseste optiunea de check-in online. Optiunea este gratuita si poate fi folosita cu cateva ore inainte de imbarcare , in functie de compania respectiva. In Romania, de exemplu, poti sa-ti faci check-in -ul online cu 24-72 de ore inainte de imbarcare. Alte companii permit acest lucru chiar si cu cateva zile inainte.

Si pentru ca tot trebuie sa folosesti internetul, profita de el pentru a comunica cu cei dragi prin metoda dorita. Trimite-le felicitari virtuale, daca vrei sau poze cu tine, din locul in care esti. Te vei simti mai aproape de familie si de prieteni.
 

3 Foloseste internetul pentru a-ti stabili un program
 

Cauta locurile care au acces la internet pe aeroport sau la hotel. Contacteaza-ti prietenii. Poti gasi printre ei pe unul care se afla chiar in orasul unde esti tu blocat, tocmai de Craciun. Daca arunci o simpla intrebare pe contul tau de pe o retea de socializare , cum ar fi “Cine este acum in Paris?” ai putea sa te trezesti cu o multime de raspunsuri.
Nu te sfii sa spui situatia ta, deoarece ai putea primi o frumoasa invitatie, iar singuratatea ta va fi inlocuita de o petrecere alaturi de oameni primitori.

Daca totusi aceasta solutie nu este la indemana, intereseaza-te care sunt evenimentele care au loc in acea zona, de Craciun. In mod sigur vor fi numeroase concerte si petreceri la care poti merge si tu. Desi este un moment in care ar trebui sa fii cu familia, acum ai sansa sa cunosti oameni si sa-ti faci noi prieteni. Pe site-urile oficiale de turism ale diverselor orase si localitati vei gasi o sectiune de Events cu detalii despre evenimentele in desfasurare. Iata aici o astfel de pagina pentru Londra.

Daca esti nevoit sa stai intr-o gara sau intr-un aeroport, vei avea cel putin acces non-stop la restaurante, magazine, toalete, birou de informatii. De asemenea, cam oriunde te-ai afla vei simti macar putin din atmosfera de Craciun, prin decoratiunile si muzica prezente pretutindeni in aceasta perioada. 

De asemenea, nu uita ca poti folosi spatiile multimedia din aeroporturi, unde dispui de numeroase facilitati. Iata, ca exemplu, pe cele disponibile pe aeroporturile din Paris.
 

4 Vorbeste cu personalul hotelier
 

Daca plecarea ta este anulata din motive independente de tine si esti nevoit sa-ti petreci Craciunul singur, intr-un hotel, vorbeste cu personalul acestuia. In mod sigur la hotel se va organiza o seara festiva, cu muzica, dans si mancare traditionala locala. Poti merge si tu, chiar daca nu cunosti pe nimeni. Este o sansa sa inveti cate ceva despre cultura locala. In cazul in care esti cu copiii, cu atat mai bine. Hotelurile obisnuiesc sa acorde o atentie deosebita copiilor. In ajun de Craciun acestia pot fi invitati sa impodobeasca bradul si se intalnesc cu Mos Craciun.

Daca nu se organizeaza nimic la hotel, personalul iti poate indica, in schimb, cateva localuri sau restaurante unde ai putea merge. Nu uita ca fiecare tara are propriile traditii, asa ca oricum va fi interesant sa experimentezi un Craciun altfel, cu nuca de cocos in loc de sarmale.
 

5 Fa fotografii
 

Priveste locul in care esti blocat de Craciun cu alti ochi. Incearca sa te distantezi de faptul ca nu trebuia sa fii acolo atunci si fa un efort sa patrunzi in atmosfera locala. Decoratiunile, mancarea, dansurile, strazile, oamenii, toate acestea pot face subiectul unor poze frumoase de calatorie. Vei avea ce sa povestesti acasa si nu te vei mai consuma atat pentru ca ai fost nevoit sa-ti petreci Craciunul pe drum.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea