Vacante

#turism #porumbei #destinatii vacanta # hranit porumbei

Cele mai frumoase destinatii unde sa hranesti porumbeii si pescarusii

Hranirea porumbeilor si pescarusilor este una dintre cele mai frumoase si mai amuzante experiente pe care le au turistii in vacanta. Sunt suficiente cateva resturi de paine pentru a atrage pasarile atat de obisnuite cu multimile incat fie mananca din palma, fie fac adevarate acrobatii in aer pentru a prinde dumicatul din zbor. Mergi cu un prieten si ia cu tine o chifla si aparatul de fotografiat. Vei avea o experienta amuzanta si un suvenir frumos si, nu in ultimul rand, absolut gratuit.

Iata care sunt cele mai frumoase destinatii unde sa hranesti porumbeii si pescarusii:

Piazza San Marco din Venetia

Piata San Marco este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa in care sa hranesti porumbeii chiar din mana ta. San Marco este principala piata publica a orasului si una dintre cele mai impresionante ca arhitectura. Aici se afla Basilica di San Marco, o catedrala reprezentativa pentru arhitectura bizantina si simbol in trecut al bogatiei si puterii Venetiei. Palatul Dogilor aflat in dreapta pietei si Turnul cu Ceas (Torre dell'Orologio) completeaza tabloul impresionant din Piazza San Marco.

Intreaga piata este populata de stolurile de porumbei. Poti cumpara seminte speciale pentru acestia in cazul in care nu ai in geanta ceva bun de mancare.

Feriboturile din Grecia

Turistii care calatoresc in Grecia intre insule si continent sunt adesea insotiti in drumul lor de pescarusi. Acrobatiile pe care le fac aceste pasari si atentia lor la orice oportunitate de a fi hranite ofera un adevarat spectacol pasagerilor aflati pe punte.

Asigura-te ca ai firmituri de paine in buzunare si arunca-le in aer. Pasarile prind din zbor mancarea si obisnuiesc sa zboare mult timp pe langa vas. O astfel de experienta o poti avea din portul Volos pana in Insulele Sporade.

Porumbeii din Central Park

Central Park este unul dintre cele mai romantice locuri din New York. Aflat in centrul Manhattanului, Central Park este locul ideal pentru o plimbare in doi, indiferent de anotimp. Parcul a fost construit in secolul XIX.

Porumbeii din Central Park sunt un fel de emblema neoficiala a acestui obiectiv turistic, pasarile aparand in filmele americane filmate aici. Exista si o zi dedicata porumbeilor, National Pigeon Day.

Foto: piscitella.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea