Vacante

#u2 #lady gaga #concert #vacanta

Cat te costa o vacanta in care sa-i vezi in concert pe Lady Gaga sau U2

Lunile de toamna se anunta aglomerate pentru iubitorii de concerte. Fanii unor artisti precum Lady Gaga sau U2 isi pot vedea preferatii live, pe scena, dar au ocazia si sa se bucure de frumusetile oraselor pe care le viziteaza, datorita pachetelor turistice “concert si vacanta” alcatuite de agentiile de turism.

Capetele de afis ale acestei toamne in ce priveste concertele desfasurate in Europa sunt Lady Gaga si U2. Desfasurate in lunile septembrie si octombrie (in cazul U2), respectiv in noiembrie (in cazul Lady Gaga), concertele sunt ocazii potrivite pentru mini-vacante in orase precum Budapesta, Paris, Roma, Istanbul, Atena sau Viena.
 

Budapesta si Viena, orasele europene alese de Lady Gaga pentru concerte
 

Lady Gaga va concerta in Budapesta in seara zilei de 7 noiembrie, pe Papp Laszlo Budapest Sportarena. Pentru acest eveniment agentiile de turism au pregatit pachete de “concert plus vacanta” care au preturi de la 149 de euro si pot ajunge pana la peste 300 de euro, in functie de numarul de zile si tipul de transport ales.

De exemplu, Office Travel ofera o mini-vacanta la Budapesta, cu bilet la concert lady gaga inclus, la un pret de 199 de euro de persoana. In acest cost sunt incluse doua nopti cazare hotel patru stele, mic dejun bufet, bilet la concert la categoria a patra, loc pe scaun, transport cu autocar, transfer hotel - concert - hotel, tur de oras Budapesta, ghid local de limba romana si insotitor de grup din partea agentiei.

In cazul in care iti doresti sa stai pe un loc mai bun la concert va trebui sa scoti din buzunar intre 15 si 35 de euro. Iar daca vrei sa mergi sa vizitezi alte obiective turistice din capitala Ungariei, o poti face pe cont propriu.

Pe de alta parte, Perfect Tour ofera un pachet in valoare de 159 de euro care cuprinde: cazare pentru doua nopti cu mic dejun la hotelul de trei stele, bilet de intrare la concert. In pret nu sunt incluse transportul si intrarile la alte obiective turistice din Budapesta.

Artista care a acaparat atentia tururor in ultimii doi ani va concerta si in Viena pe 11 noiembrie 2010 . Perfect Tour pune la dispozitia fanilor pachete cu preturi pornind de la 322 de euro de persoana, in care sunt incluse trei nopti de cazare la un hotel de trei stele din Viena si biletul de intrare la concert. La aceste costuri se mai adauga pretul biletului de avion Bucuresti - Viena - Bucuresti, care porneste de la 110 euro/persoana si costul transferului aeroport - hotel - aeroport.
 

Concertele U2, motiv de vacanta in marile orase europene
 

Granzii de la U2 concerteaza in acest an la Atena (3 septembrie), Istanbul (6 septembrie), Paris (18 septembrie), Sevilla (26 septembrie) si Roma (8 octombrie). Pachetele de mini-vacanta si concert au preturi cuprinse intre 215 si 450 de euro, in functie de locatie, perioada de vacanta si tipul de deplasare ales.

De exemplu, agentia Ro-Tur ofera concert si un mini-concediu de trei zile la Atena la un pret de 216 euro. In acesti bani fiind incluse biletul la concert intrare generala pe gazon, trei nopti de cazare in camera dubla cu mic dejun inclus la un hotel de doua stele si taxa de livrare a biletelor in tara. Daca vrei sa fii cazat la un hotel mai bun, va trebui sa platesti intre 20 si 80 de euro pe pachet. Iar in cazul in care iti doresti un pachet superior, va trebui sa scoti din buzunar 449 sau 519 euro, care include si bilete de avion la zborurile Olimpic Airlines.
   
Pe de alta parte, Infinity Travel ofera pachete de 216 si 449 de euro care cuprind trei nopti de cazare cu mic dejun la hotel de trei sau patru stele, biletele la concert si pentru a doua oferta, transport cu avionul pana la Atena. In costuri nu sunt incluse taxele de aeroport si transferul de la aeroport la hotel.

Cei care vor sa vada Istanbulul au acum un motiv in plus, odata cu spectacolul celor de la U2. Agentiile de turism le propun pachete la preturi cuprinse intre 179 si 390 de euro, care cuprind biletul de concert, cazarea, transportul biletelor in tara si in cazul ofertelor de peste 300 de euro, si biletele de avion.

Cazarea se face in camere la hoteluri de trei sau patru stele, cu mic dejun inclus, iar biletele sunt pentru locuri in picioare . Cei care isi doresc bilete la alte categorii de locuri vor trebui sa scoata din buzunar intre 75 si 143 de euro pentru un bilet. Oferte de bilete la concertul U2 de la Istanbul pot fi gasite la Alpha Tours, Infinity Travel, Klever Travel si altele.

Pentru show-ul de pe Stade de France din Paris, din 18 septembrie, pachetele turistice cuprind in majoritate perioada 17-19 septembrie si costa intre 366 de euro si 502 euro. In aceste preturi sunt cuprinse un bilet de avion Blue Air, bilet la concert intrare generala pe gazon, doua nopti cazare in camera dubla cu mic dejun inclus la un hotel de doua, trei sau patru stele. Ofertele pot fi gasite la Infinity Travel si Ro-Tur.

Italia gazduieste si ea doua concerte U2: unul la Roma si unul la Torino. Insa spectacolul de pe Olympic Stadium din capitala italiana este si o buna ocazie de a vizita atractiile vechii capitale a Imperiului Roman. Pentru acest oras minivacanta cu concert costa de la 346 de euro de persoana. In cost sunt incluse transportul cu AlItalia, un bilet la concert categoria a patra, doua nopti de cazare in camera dubla cu mic dejun inclus, la hotel de trei stele. Pachetul poate fi updatata cu bilete mai bune, acestea costand intre 20 si 150 de euro de persoana. Ofertele pot fi gasite la agentii precum Infinity Travel, Klever Travel sau Ro-Tur.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea