Vacante

#obiective turistice #milan #milano

10 obiective turistice de vazut gratis in Milano

Milano este nu numai in Italia, ci si un oras recunoscut pentru arhitectura si obiectivele sale turistice. Printre acestea se afla multe biserici, stradute si parcuri, in care poti merge fara sa scoti nici un ban din buzunar. Iata cateva dintre aceste obiective turistice pe care le poti vedea gratis.
 

Domul, locul care trebuie sa fie obligatoriu pe lista
 

Daca ai ajuns la Milano, trebuie neaparat sa ajungi si la Dom, catedrala care a devenit una dintre emblemele orasului. Locasul este unul foarte mare, putand gazdui in interior peste 40000 de persoane si are vitralii si statui deosebite, care sunt ele insele mici monumente. Atentie insa - daca nu vrei sa platesti nici un ban pentru acest a vedea acest monument, va trebui sa te multumesti doar cu excursia prin interior, fara a mai urca pe acoperis. Pentru a ajunge acolo trebuie sa achiti o taxa, in care sunt incluse si fotografiile pe care le poti face cu panorama orasului.
 

Castelul Sforzesco
 

Aceasta cladire care si-a primit numele dupa numele Ducelui Sforza de Milano face parte dintr-un complex aflat la cateva minute de Dom. Este una dintre cele mai vizitate obiective din oras, si pentru ca gazduieste cateva muzee precum Muzeul de Istorie Naturala si Muzeul de Arheologie. Daca vrei sa te plimbi prin castel, nu vei plati nimic, insa daca intri la muzee, va trebui sa achiti o taxa de vizitare. Aceasta taxa este eliminata insa vinerea, incepand cu ora 14.00.
 

Palatul Regal, gratuit in centrul Milanului
 

Palazzo Reale, palatul care era acum multi ani sediul guvernului milanez, este o locatie aflata chiar langa Dom. O parte a fostului palat a fost daramata pentru a putea fi construita cladirea care este astazi una dintre emblemele orasului. In ciuda acestui lucru, Palazzo a ramas un loc cautat in oras si maiestuos in frumusetea sa. Astazi gazduieste un iar la etajul doi se pot vedea inca locatiile unor foste teatre. 
 

Quadrilatero d'Oro, locul cu boutique-uri celebre
 

Dreptunghiul de aur, asa cum se traduce numele zonei Quadrilatero d'Oro, cuprinde patru strazi principale din Milano: Via Montenapoleone, Via Manzoni, Via del Corso si Via Senato. Acestea gazduiesc boutique-uri ale unor firme celebre precum Giorgio Armani , Roberto Cavalli, Versace sau Dolce&Gabbana, care sunt ele insele mici bijuterii turistice. In cazul in care vrei sa te plimbi prin aceasta zona si sa ii observi pe cei care vin sa cumpere de aici, ar trebui sa stii ca se aplica vorba care spune ca “uitatul nu costa”.
 

Galleria Vittorio Emanuele II, un monument unde sa vezi tendintele din moda
 

O alta locatie de vizitat gratis in capitala modei din Italia este Galleria Vittorio Emanuele II, un spatiu ca o arcada amplasata in apropierea Domului. Locatia face legatura intre Piata Domului (Piazza del Duomo) si Piata din fata Teatrului Scala (Piazza della Scala) si gazduieste magazine ale unor firme precum Prada sau Gucci. De asemenea, in spatiul Galleriei poti sta la o cafea, pentru a admira arhitectura constructiei, cu podea din dale si acoperis din otel si sticla.
 

Cimitirul monument al Milanului
 

Cimitero Monumentale se afla in nordul orasului, in apropierea statiei de tren Garibaldi si este un mic monument, mai ales pentru cei care admira arta ce poate fi gasita si in cimitire. Printre morminte vei gasi statui si gravuri ale unor personaje importante din oras, care sunt inmormantati in “Famae Aedes”.
 

Acvariul, o locatie cool
 

Desi nu este unul dintre cele mai mari din lume, Aquariumul milanez este o locatie la indemana pentru cei care iubesc creaturile apelor. Locatia este una mica si cool, astfel ca o plimbare in zona poate fi una distractiva.
 

Calul lui Leonardo da Vinci
 

Sculptura executata de Da Vinci in bronz este cea mai mare statuie de acest fel din lume si dateaza din secolul al XV-lea. Este amplasata in apropierea centrului iar vizitarea si forografierea ei este gratuita.
 

Vila lui Napoleon Bonaparte
 

Villa Belgiojoso Bonaparte Museum a fost resedinta privata a lui Napoleon in perioada in care el venea prin faimosul oras italian. Astazi locatia gazduieste un muzeu cu obiecte de arta din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Vizitarea acestei vile-palat este gratuita.
 

Parcurile din Milano
 

Atunci cand simti nevoia sa stai la aer intr-unul dintre cele mai chic orase din Europa, ar fi bine sa cauti parcurile din zona. Cele mai frumoase parcuri milaneze sunt Parco Sempione (amplasat intre Castello Sforzesco si Arco della Pace) si Giardini Pubblici (amplasate in apropierea Quadrilatero d’Oro). Plimbarile prin aceste locatii sunt gratuite, singurele care presupun costuri fiind terasele si plimbarile cu barcile pe lac.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea