Alege Acasa.ro pentru succesul campaniei tale electorale! Pentru o oferta personalizata contacteaza-ne la office@acasa.ro sau la 0374.112.675.

Umanitar

#luncsoara #inaugurare scoala #renovare scoala #mihaela tatu

Mihaela Tatu a inaugurat Scoala Gimnaziala Nr. 1 Luncsoara, renovata de Asociatia BookLand

Evenimentul de inaugurare a Scolii Gimnaziale Nr. 1 din satul Luncsoara, comuna Auseu, judetul Bihor, a avut loc in prezenta cunoscutei realizatoare de emisiuni TV-radio si trainer acreditat in Tehnica si Arta Livrarii Discursului, Mihaela Tatu, care a acceptat invitatia de a deveni Ambasadoare BookLand, de a vizita scoala si de a le vorbi celor peste 120 de elevi care urmeaza cursurile scolii din Luncsoara, cadrelor didactice si parintilor din comunitate. 

 

Lucrarile de renovare a scolii gimnaziale au avut loc in intervalul mai 2023 – martie 2024, iar valoarea totala a investitiei a fost de 200.000 EURO, sponsorizarile atrase de Asociatia BookLand insumand 180.000 EURO, iar contributia Scolii Luncsoara si a partenerilor locali fiind in valoare de 20.000 EURO.

„Inima si sufletul mi-au ramas in Luncsoara, la chipurile acelor copii plini de bucurie si entuziasm pentru faptul ca au intrat intr-o scoala noua, intr-o scoala curata, intr-o scoala amenajata cu banci noi, zugravita, cu bai civilizate, cu o tabla inteligenta, cu laptopuri... O scoala in care merita sa invete orice copil din orice colt al acestei tari. In Luncsoara, la chipurile acelor copii mi-a ramas sufletul si totodata la colegii mei, prietenii mei, draga echipa de la BookLand, care asta a facut si cu asta se ocupa de ceva vreme. Am primit cu drag propunerea de a fi Ambasador si a fost o onoare pentru mine, insa, ma simt marunta si mica in fata emotiei si bucuriei acelor copii.” – Mihaela Tatu, Trainer acreditat ANC in Tehnica si Arta Livrarii Discursului, Speaker motivational, Moderator evenimente, Realizator emisiuni TV-radio & Ambasador BookLand.

„Cum a inceput colaborarea cu Asociatia BookLand? Am gasit pe net informatii in 2021 despre aceasta asociatie care renoveaza scoli in mediul rural. Asa ca am aplicat si noi pentru a beneficia de ajutor, insa nu am reusit sa ne calificam decat in anul 2023. Spre bucuria noastra, am fost singura scoala aleasa din Bihor! In primele luni ale anului trecut am semnat protocolul de colaborare, iar din Martie au inceput sa vina si primele materiale de constructii. Iar in Mai ne-am apucat de renovare, incepand cu interiorul scolii si continuand cu acoperisul, ca sa incheiem cu termoizolarea si tencuirea exteriorului. Vreau sa subliniez ca asociatia, cu ajutorul partenerilor ei, a dotat scoala cu un laborator IT complet utilat, ne-a oferit echipamente sportive, ne-a ajutat sa trimitem gratuit un elev in Tabara Coolturala BookLand si, in continuare ne tine constant la curent cu varii actiuni pe care le initiaza. Le suntem recunoscatori atat celor de la BookLand, cat si tuturor companiilor care s-au implicat, inclusiv profesorilor si elevilor nostri!” – Adrian Matei Botici, Director Scoala Gimnaziala Luncsoara (jud. Bihor)

„Dincolo de zidurile gri cu tencuiala cazuta pana la caramida, acoperisul vechi prin care ploua in salile de clasa, holurile reci cu gresie sparta, dusumelele vechi mirosind a mucegai, usile vechi si sparte, noi am vazut o comoara in aceasta scoala, care adaposteste peste 120 de suflete nevinovate. Asa ca am purces la un drum lung si anevoios. In Mai 2023, cand ne-am apucat de renovare, am scos toate lambriurile, dusumelele, am ars vopseaua pe baza de ulei de pe pereti, am reparat si zugravit peretii, am montat gresia si mocheta. Dupa care am coborat tigla cu tigla, inlocuind acoperisul vechi si sistemul pluvial cu unul nou. In ajutor ne-au sarit zeci de voluntari de la Fundatia Vodafone Romania & _VOIS, care s-au dovedit tare vrednici, caci au reamenajat si dotat integral laboratorul IT, au zugravit casa scarii, au vopsit gardul exterior si tot mobilierul de lemn de la locul de joaca, portile de fotbal, retrasand marcajele de pe terenul de baschet. Ultima etapa de renovare a insemnat anveloparea cladirii cu polistiren si tencuirea-zugravirea acesteia, inlocuirea pervazurilor vechi, decorarea intrarii in scoala cu piatra si pavele decorative, precum si instalarea unei sculpturi care sa le aminteasca micutilor de grija pe care le-o purtam.” – Mihaela Petrovan, Presedinta Asociatiei BookLand.

Renovarea a fost sustinuta financiar si de Scoala Gimnaziala Nr. 1 Luncsoara, care a acoperit cu cei 20.000 euro 40% din costul aferent manoperei, fiind sprijinita de parteneri locali (Connect Group, Novatex, Adeplast, PFA Cacuci Nicolae, Asociatia Luncsoara Bihorului, Reluxa, Temad), pentru ca elevii sa aiba parte de conditii excelente de invatatura. La intregul demers de renovare au participat 44 parteneri BookLand, si anume companii private si asociatii care sustin misiunea educationala BookLand in mediul rural: Leroy Merlin (care a achitat 60% din costurile de manopera pentru renovare), Bilka, Fundatia Vodafone Romania & _VOIS, CEC Bank, European Pastry, Unicredit Consumer Finance, MaxBet, SAP, Vopseaua Oskar, Novomatic, Somaco Grup Prefabricate, Sipex, Siniat, Serv Class, Coca-Cola HBC, Zentiva, Porta Doors, Asevi, Turbomecanica, Zahar Margaritar, Asociatia Bine Pentru Oameni, Titan Machinery Romania, Caparol, Ravago ROM, Patru Maini, KSC Transport, Deocon, Madrugada, Hirsch Porozell, Congips, Swisspor, Gilcom, Magtomvic, Policolor, Masterplast, Raveli, Decathlon, Comunitatea „Competenti, Corecti si Utili”, Elis Pavaje, Famous Roses, Kovostroj, Atip Design si Promis Advertising.

Prin programul „Renovare scoli in mediul rural” demarat de Asociatia BookLand, 80 de scoli si gradinite din satele Romaniei au fost reabilitate in perioada 2020 - 2024, in beneficiul a peste 15.000 de elevi anual. Asociatia a reusit aceasta performanta motivand autoritatile si comunitatile locale sa se implice, dar si mobilizand sute de companii private sa contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirectionarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizarii nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177. Un exemplu de parteneriat public-privat care creeaza un viitor mai bun si sustenabil pentru copiii din satele si comunele Romaniei, contribuind la schimbarea mentalitatilor si atitudinii privind importanta educatiei in comunitatile rurale!

In 2024, BookLand face pasul urmator, pentru a se ocupa nu doar de cladirile in care invata copiii din mediul rural, ci si de educatia lor propriu-zisa. In vara aceasta, asociatia incepe sa construiasca primul sau Campus Preuniversitar Profesional in sistem Dual din mediul rural, si anume in comuna Vulturesti din judetul Arges (cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal) cu scopul de a forma, incepand din 2025, muncitorii calificati de care Romania are atata nevoie. Dascali motivati vor preda dupa o curricula comparabila cu cea occidentala in acest centru educational 100% modern, pus GRATUIT la dispozitia elevilor din satele din proximitate si dotat cu toate facilitatile necesare pentru a sustine performanta educationala & profesionala (cu sali de clasa ‘scoase’ in natura, ateliere de lucru, laboratoare, biblioteca, sala de spectacole, facilitati sportive, amfiteatru in aer liber, spatii de relaxare, mini-ferma de animale, cantina, brutarie, spalatorie, livada, gradina de legume si solar). Asociatia si-a propus sa revolutioneze invatamantul profesional, implementandu-l acolo unde-i sade mai bine - la sat -, deruland programe in sistem dual alaturi de agentii economici carora le va pregati teoretic si practic viitorii angajati, expunandu-i pe copiii din mediul rural inca din clasa 0 la cele mai solicitate meserii din judetul lor, indrumandu-i sa-si descopere vocatia si cultivandu-le taria de caracter prin respectul fata de educatie si munca. Investitia este estimata la peste 5 milioane EURO, iar experienta dobandita in acest prim Campus va sta la baza unei retele nationale de centre educationale profesionale in sistem dual pentru a incuraja stabilitatea, sustenabilitatea si prosperitatea mediului rural.

Toti cei care impartasesc viziunea BookLand pentru sanse egale la o educatie de calitate pentru elevii din mediul rural se pot alatura demersului donand 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845, achizitionand Soricelul BookLand sau completand Formularul 230 si redirectionand 3.5% din impozitul pe venit catre Asociatia BookLand.

De peste 13 ani BookLand contribuie la sublinierea importantei educatiei & dezvoltarii personale prin Intalnirile BookLand Evolution, care le faciliteaza liceenilor cu rezultate excelente la invatatura dialogul cu varii personalitati, prin Taberele Coolturale BookLand, care le ofera copiilor un mix de activitati educationale & distractive in mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor. „Impreuna CONSTRUIM oameni” inseamna azi sute de companii din mediul privat, autoritati locale, profesori-parinti-elevi care, la indemnul Asociatiei BookLand, si-au dat mana pentru a contribui la renovarea si dotarea scolilor de la sat. Reprezentativ pentru Romania, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorita obiectivului comun de a reduce abandonul scolar din mediul rural oferindu-le elevilor sansa la o educatie de calitate in cladiri sigure, moderne si prietenoase care ofera o perspectiva pentru o comunitate durabila. Rezultatul in ultimii 4 ani? 80 de scoli rurale renovate & echipate, 15.000 de copii anual care vin cu drag la scoala, rezultate mai bune la invatatura si premisele unei vieti implinite. In 2025 BookLand va inaugura primul Campus Privat Preuniversitar Profesional in sistem Dual din mediul rural, locul in care educatia se intalneste cu dezvoltarea economica sustenabila, asigurandu-le tinerilor locuri de munca, stabilitate si un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplara reusita de Asociatia BookLand a fost recunoscuta printre bunele practici incurajate de Guvernul Romaniei in Raportul National Voluntar al Romaniei, prezentat la Forumul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabila (New York, 2023). 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din umanitar

Top

Cauta-ti perechea