Stiinta & Tehnologie

UE va introduce EURO 5

Romania trebuie să se pregătescă pentru introducerea sistemului de emisii EURO 5 . Producătorii romani de autovehicule au sarcina de a sonda piaţa spre a decide care va fi efectul implementării noului sistem. Ministerul Integrării, Ministerul Transporturilor şi restul autorităţilor din domeniu vor dezbate în septembrie proiectul de Regulament privind adoptarea normelor EURO 5. Această propunere a fost făcută de către Comisia Europeană, iar statul roman va lua parte la discuţii în calitate de observator în Consiliul UE. Comisia europeană a fost de acord cu noul Regulament deoarece politica UE este preocupată de standardele de mediu. În aceste condiţii, cumpărătorii de maşini cu nivel scăzut de poluare vor benefia de scutiri de taxe. Regulamentul este posibil să fie adoptat şi pus în funcţie începand cu anul 2009, dar se pare că, autoturismele ce au un nivel inferior lui EURO 5 nu vor trebui modificate şi nici nu vor fi scoase din circulaţie. Principale obiective ce se doresc atinse prin acest Reulament sunt: scăderea cu pană la 80 la sută a emisiilor de pulberi în suspensie pentru autovehiculele pe motorină şi cu pană la 20 la sută a emisiilor de oxizi de azot (Nox), (s-a propus ca valoarea limită minimă pentru emisiile de NOx sa ajungă pană la 200 mg/km).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea