Stiinta & Tehnologie

#google # romani inovatori # top inovatori # top google

Trei romani pe lista celor mai importanti 100 inovatori din Europa Centrala si de Est

Res Publica, in colaborare cu Visegrad Fund, Google si Financial Times au anuntat lista celor 100 de lideri ai inovatiei din Europa Centrala si de Est. Trei romani se regasesc pe aceasta lista.

Ionut Budisteanu, Paul-Andre Baran si Cristian Botan sunt romanii care se regasesc pe lista finala a proiectului New Europe 100 (NE100). Lista NE100 a fost creata ca parte a unei campanii care are ca scop promovarea inovatiei in Europa Centrala si de Est, prin evidentierea celor care sunt motorul schimbarilor pozitive in societate. Candidatii pentru NE100 sunt oameni si echipe care utilizeaza noile tehnologii in sectoarele lor de activitate, a caror actiuni au impulsionat economia, stiinta, cultura si comunitatea.

Ionut Alexandru Budisteanu este student al Universitatii din Bucuresti. Programeaza de mai mult de 9 ani si a fost implicat in peste 50 de proiecte de acest tip. Este membru al celei mai mari organizatii mondiale dedicate stiintelor informatice - ACM (Association for Computing Machinery) si al celei mai mari asociatii pentru tehnologii avansate, IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers). A fost nominalizat de revista TIME ca unul dintre cei mai influenti tineri din 2013. Proiectul unei masini fara sofer, la un cost redus, realizat de Ionut a castigat primul loc si un premiu de 75.000 dolari la competitia Intel International Science and Engineering Fair. Prototipul lui a scos in evidenta potentialul construirii in serie de masini autonome.

Paul-Andre Baran este nascut in Los Angeles. In ultimii trei ani, Paul a administrat programul Biblionet, de 26,9 milioane de dolari, al fundatiei Bill & Melinda Gates, menit sa reformeze bibliotecile publice din Romania. Paul traieste si munceste in Romania de peste 12 ani, timp in care a oferit asistenta tehnica pentru British Council in dezvoltarea centrelor de pregatire regionale ale administratiei publice din Romania. Mai mult, a administrat programele de guvernanta locala finantate de USAID si a fost consultant pentru guvernanta locala al Presedintiei Romaniei.

Cristian Botan este creatorul portalului jobs.gov.ro, realizat cu scopul combaterii nepotismului in administratie. Aparitia acestui instrument online a deschis drumul catre transparenta in administratia publica in Romania. Intreprinzator si doctorand, Cristian Botan a fost cooptat de Primul Ministru al Romaniei in pozitia de consilier de transparenta. Cristian a demarat alte cinci proiecte online, care au ca tinta transparentizarea administratiei publice: date.gov.ro, internship.gov.ro, online.gov.ro, petitii.gov.ro, transparenta.gov.ro.

Lucram la aceasta lista de aproape un an. Am cautat inovatori din diferite industrii, a caror activitate contureaza astazi viitorul. Datorita lor am invatat ca, in ciuda stereotipurilor, Europa Centrala si de Est are multe de oferit. Cultura start-up-urilor a explodat in aceasta parte a Europei in ultimii 25 de ani, perioada in care regiunea a pornit-o aproape de la zero si continua sa creasca”, a declarat Wojciech Przybylski, editor al Res Publica Nowa si organizator al New Europe 100.

Lista completa a celor 100 de inovatori din Europa Centrala si de Este este disponibla la www.ne100.org si prezentata public in cadrul evenimentului European Forum for New Ideas (EFNI), din Sopot, Polonia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea