Cartela Internet PrePay este gratuita, iar serviciul este disponibil la viteze de pana la 14,4 Mbps pentru oricare din cele 4 optiuni: cu 5, 10, 15 si 20 de euro, ce includ trafic de 0,5 GB, 1,5 GB, 3 GB si respectiv 5 GB, valabil intre 15 si 30 de zile. Clientii au acces la internetul de mare viteza in tara, dar si in roaming prin activarea optiunii Travel Data Plus cu 20 MB la 15 euro.
Ca si in cazul serviciilor de voce Orange PrePay, Internet PrePay este foarte simplu de utilizat, prin introducerea cartelei intr-un modem ce se conecteaza la laptop sau desktop. Orange ofera doua modele de modemuri pentru conectarea Internet PrePay: modelul ZTE MF636DB ce permite o viteza de download de pana la 7,2 Mbps la 36 euro cu TVA inclus si modelul Option Icon 515M, cu viteza de download de pana la 14,4 Mbps la 50 euro cu TVA inclus.
Clientii care achizitioneaza Internet PrePay pot pleca din magazin cu serviciul activ - procesul de activare a serviciului si de configurare a laptopului si a modemului se pot desfasura in magazin in momentul achizitiei. Internet PrePay este disponibil incepand de maine, 17 august.
Reincarcarea cartelei SIM Internet PrePay poate fi facuta la orice Orange shop si Orange store, precum si la un numar extins de magazine ale partenerilor Orange. Pentru a-si monitoriza consumul, clientii pot trimite un SMS la 332 si primesc informatii privind traficul disponibil si perioada de utilizare ramasa. Serviciile 3G+ (14,4 Mbps) sunt disponibile in 119 orase, iar cele 3G in cateva mii de localitati.