Stiinta & Tehnologie

Se lansat Palm Treo 800w

La inceputul acestui an primele zvonuri despre noile terminale Palm incepeau sa circule, iar fiecare dintre noi credea o reinviere a brand-ului Palm.

Aprope jumatate de an mai tarziu, unul din terminalele companiei vede lumina zilei pentru prima data. Este vorba de Palm Treo 800w.

Americanii sunt primii

Anuntul a fost facut pe site-ul oficial al celor de la Palm pe data de 15 iulie, adica saptamana trecuta. Primul lucru care il observi este faptul ca telefonul va fi disponibil in reteau Sprint, acesta fiind unul din pricipalii operatori de telefonie mobila din Statele Unite ale Americii.

Terminalul este un smartphone care ruleaza cel mai recent sistem de operare Windows pentru dispozitivele mobile , Microsoft Windows Mobile 6.1 Professional Edition, adica suita Office va fi prezenta. Compania spune ca acest telefon este foarte usor de folosit, este intuitiv chiar daca este un smartphone.

Ce stie Palm 800w

Daca te asteptai la un telefon subtire, nu este cazul, Palm Treo 800w masoara 112 x 57,9 x 18,5 mm si cantareste 142 de grame, un telefon nu tocmai compact. Terminalul are ecran cu rezolutie de 320 x 320 pixeli, sensibil la atingere si cu 65.000 de culori.

Palm Treo 800w are GPS incorporat, vine cu sistemul de navigare Sprint NavigationSM, cautare locala prin GPS si harti. Bluetooth-ul din dotare este mai mult decat special pentru ca vine in versiunea 2.0 cu GAP (General Access Profile ), GOEP (General Object Exchange Profile), SPP (Serial Port Profile), HSP (Headset Profile), HFP 1.5 (Hands Free Profile), ActiveSync Profile, PBAP (Phonebook Access Profile), PAN (Personal Area Networking), BPP (Basic Printing Profile) si stereo audio streaming (A2DP, GAVDP, AVRCP).

Camera foto este de doar 2 megapixeli, fara flash sau autofocus, are zoom digital de 2x si asa cum era de asteptat poate face capturi video. Din pacate terminalul suporta doar Wi-Fi, site-ul oficial neavand specificatii referitoare la 3G sau chiar EDGE. Va mai trebui sa astepti pana telefonul va ajunge la noi, dar daca esti interesat, Palm Treo 800w costa 249,99 dolari.

Autor: Andreea Dihel

Pentru a fi la curent cu cele mai recente lansari si informatii din domeniul telefoniei mobile aboneaza-te la Newsletterul Mobile.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea