Stiinta & Tehnologie

Romania - cea mai importanta piata din Europa de Est pentru Rolls-Royce

Din cei 60.000 de clienţi de Rolls-Royce , caţi sunt în toată lumea, 40 sunt romani. Afirmaţia îi aparţine lui Harald Hofmarksrichter, directorul de vanzări al exclusivistei mărci britanice, parte a grupului BMW. Oficialul britanic a făcut un portret al clientului de Rolls: „Are, în medie, o avere de peste 30 milioane dolari, cel puţin trei case în regiuni diferite şi între cinci şi o sută de maşini în garaj. Poate fi oricine, de la anonim , la persoană publică, este împlinit din punct de vedere financiar sau caută să-şi schimbe stilul de viaţă”. Conform acestuia, cei mai mulţi dintre clienţi sunt bărbaţi, proprietari de companii, celebrităţi, cu varste cuprinse între 28 şi 90 de ani . Miercuri, Automobile Bavaria , importatorul mărcii în Romania, a lansat, în prezenţa unor potenţiali clienţi, modelul Phantom cu ampatament lung. Acesta este cu 250 mm mai lung decat versiunea standard lansată în 2003 şi costă de la 379.000 euro în sus (preţ CIP), mai scump cu 56.000 faţă de vechiul model. “Au fost caţiva oameni interesaţi de această maşină, pe care îi vom lua într-o vizită la uzina noastră din Marea Britanie, pentru a le arăta cine suntem şi ce facem, şi poate se hotărăsc să cumpere una”, a adăugat Hofmarksrichter.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea