Pedalele care au obligat Toyota sa opereze rechemari de milioane de autovehicule ar putea afecta si Ford.
Astfel, producatorul american a oprit productia van-ului Transit Classic intr-o fabrica din China pentru ca la asamblarea acestuia se folosea acelasi tip de pedala de acceleratie care le-a dat batai de cap japonezilor.
La aceasta fabrica lucrul a inceput in decembrie anul trecut si pana acum au fost produse 1.600 unitati Transit Classic , toate destinate pietei din China. Masinile sunt produse in parteneriat cu Jiangling Motors Co., iar pedalele de acceleratie sunt fabricate de CTS Corp. din Indiana, companie presupusa a fi "vinovata" si de pedalele "ucigase" montate pe diverse modele Toyota.
Decizia luata de Ford impreuna cu Jiangling este una preventiva, avand in vedere ca pana la aceasta data nu s-au inregistrat niciun fel de plangeri din partea clientilor. "Nu am determinat, inca, daca avem cu adevarat o problema. Cert este ca am descoperit un design similar", a spus Alan Mulally, presedintele Ford.
Ford-ul Transit Classic produs in China este singurul model din portofoliul americanilor care are in componenta pedale produse de CTS Corp.
Cititi mai multe pe Auto.ro