Reusita vine intr-un context critic, cand comunicarea cu sondele Voyager urma sa fie intrerupta temporar din cauza unor lucrari de modernizare a antenelor terestre. NASA a mizat totul pe o idee indrazneata: sa reactiveze un set de propulsoare secundare, iesite din uz din 2004. Iar pariul a fost castigator.
„Cred ca, la momentul respectiv, echipa era de acord sa accepte ca propulsoarele principale de rostogolire nu functionau, deoarece aveau o rezerva perfecta”, a spus Kareem Badaruddin, managerul misiunii Voyager la JPL, care gestioneaza misiunea pentru NASA. „Si, sincer, probabil ca nu credeau ca sondele Voyager vor continua sa functioneze inca 20 de ani.”
Voyager 1 a fost lansata in 1977, impreuna cu sora ei geamana, Voyager 2, cu misiunea de a explora planetele exterioare ale sistemului solar. De atunci, sondele au devenit simboluri ale explorarii umane, depasind granitele cunoscutului si intrand in spatiul interstelar.
De-a lungul timpului, propulsoarele care permit navei sa-si mentina antenele orientate spre Pamant au suferit uzura si blocaje cauzate de reziduuri. In mod normal, propulsoarele regleaza cu precizie miscarea navei, mentinandu-i pozitia prin ajustari subtile numite „miscari de rostogolire”. Daca aceste manevre esueaza, comunicarea cu Pamantul devine imposibila.
„A fost un moment atat de glorios! Moralul echipei era foarte ridicat in acea zi”, a spus Todd Barber, seful misiunii de propulsie de la JPL. „Aceste propulsoare erau considerate pierdute. Si aceasta a fost o concluzie legitima. Doar ca unul dintre inginerii nostri a avut aceasta idee ca poate exista o alta cauza posibila si ca era remediabila. A fost inca un miracol de salvare pentru Voyager.”
Din cauza distantei uriase, fiecare semnal radio trimis de Voyager are nevoie de peste 23 de ore pentru a ajunge pe Pamant. Asta inseamna ca atunci cand inginerii au vazut ca nava raspunde comenzilor, totul se intamplase cu aproape o zi in urma.
Voyager 1 si Voyager 2 nu mai au mult combustibil, iar fiecare manevra conteaza. Propulsoarele reactivatate nu pot inlocui complet cele principale, dar pot prelungi viata misiunii suficient cat sa continue transmiterea de date pretioase dincolo de granitele sistemului nostru solar.
NASA continua sa alterneze intre cele trei seturi de propulsoare – principale, de rezerva si cele folosite in trecut pentru survoluri planetare – in incercarea de a mentine sondele functionale cat mai mult timp.
Pana astazi, Voyager 1 ramane cel mai indepartat obiect construit de mana omului, trimis in Univers nu doar cu o misiune stiintifica, ci si cu un mesaj simbolic: o capsula a cunoasterii umane, un „salut” trimis civilizatiilor extraterestre, daca acestea exista. Iar faptul ca inca reuseste sa comunice cu noi, chiar si dupa aproape 50 de ani, este o lectie despre perseverenta, creativitate si dorinta de a explora necunoscutul.
