Stiinta & Tehnologie

LG KG920, bun pentru foto, mediu ca telefon

Goana după telefoane cu camere foto de mare rezoluţie continuă. În timp ce modelele Nokia Seria N, Sony Ericsson K800i şi Samsung D900 au cameră foto cu 3 megapixeli, LG lansează un terminal cu cinci milioane de pixeli. LG KG920 se remarcă prin designul "candybar", prin capacitatea de rotire a ecranului, ce permite utilizatorilor să facă poze cu o mai mare uşurinţă şi prin camera de 5 megapixeli ce oferă posibilitatea de a captura imagini la o calitate mult superioară.

Camera video digitală de 5 megapixeli realizează fotografii la o rezoluţie maximă de 25921944 pixeli, făcand ca o poză să ocupe aproximativ 2 MB şi să fie stocată pe memoria telefonului sau pe cardul MicroSD de 256 MB inclus, în aproximativ 10 secunde. Camera este cu autofocus şi conţine un bliţ performant integrat, deşi condiţiile de iluminare sunt foarte bune pentru acest telefon. Videoclipurile sunt realizate la o rezoluţie de 0, 8 megapixeli cu o viteză de 30 de imagini pe secundă, filmele ruland fluent şi avand o calitate acceptabilă.

Ca telefon, KG920 este un terminal tri-band GSM (900/1800/1900), are un display TFT-LCD ce se poate roti, are 256K culori, 240 x 320 pixeli, GPRS clasa 10 , 128 MB memorie internă, un slot pentru card MicroSD şi funcţii multimedia cu sunet stereo ce suportă formate MPEG4, H.263, MP3, AAC, AAC+ şi WAV. În plus, telefonul conţine un client de e-mail, browser WAP 2.0, Java 2.0, player MP3, conectivitate USB 2.0 şi Bluetooth 1.2 pentru transferuri de date între PC şi telefon. Telefonul măsoară doar 108 x 50 x 18 mm şi cantăreşte 138 de grame.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea