Compania Global Vehicles a anuntat ca va distribui pe piata din Statele Unite vehicule de teren si camionete produse de Mahindra , principalul grup auto din India. Potrivit unui comunicat Maindra, data lansarii vehiculelor pe piata americana va fi data publicitatii in trimestrul al doilea din 2007. "Pentru a ramane numarul unu pe piata autohtona, trebuie sa devenim o companie cu operatiuni la nivel global, iar Statele Unite reprezinta o parte importanta a strategiei noastre", a declarat Pawan Goenka, presedintele diviziei de autovehicule a Mahindra.Mahindra si-a propus sa obtina din activitatea de export 20% din venituri, in urmatorii ani, fata de 5%, cat se inregistreaza in prezent. Africa, Europa, Asia de Sud si de Sud-Est reprezinta principalele piete de export ale grupului.Mahindra este unul dintre cele mai importante grupuri industriale din India, cu o valoare de trei miliarde de dolari si activitati in sectoare economice diverse. In Romania, Mahindra a intentionat sa preia de la stat pachetul majoritar de actiuni al companiei Tractorul Brasov, insa negocierile au fost suspendate in vara acestui an.