Tata Nano isi are programata lansarea in luna octombrie a acestui an, iar pentru asta ar trebui ca primele unitati de serie sa fie produse pana la 15 septembrie. Tata Nano va ajunge in prima faza pe piata indiana, dupa care va fi exportata in toate statele cu economie in crestere din Asia.
Exemplul negativ al gradului de poluare extrem cu care se confrunta statul chinez, ofera o perspectiva nefavorabila ideii de masina ieftina in zona asiatica, prin urmare au aparut o serie de voci care incearca sa amane proiectul. Nici infrastructura din aceasta zona nu poate face fata unui numar ata de mare de masini, pe cat si-a propus Tata Motors sa vanda. Totusi, indienii par de neoprit si urmaresc sa introduca pe Tata Nano si alte variante de propulsie.
Primele modele Tata Nano vor fi utilate cu motoare pe benzina de 0.6 litri, cuplate la o cutie de viteze in 4 trepte. In prezent, compania germana FEV dezvolta special pentru Tata Nano si un diesel CRDI de
0.8 litri, ajutat de turbina. O alta directie consta intr-un propulsor cu aer comprimat pentru Tata Nano pe care il dezvolta francezii de la MDI. Se pare ca exista planuri si pentru un propulsor “micro-hibrid” combinat cu sistem start-stop.
Un model Tata Nano diesel sau hibrid cu siguranta nu va mai costa doar 2.500 de dolari, dar nici nu va mai avea ca target zonele in curs de dezvoltare din Asia sau Africa. Pentru aceste zone Tata Motors va produce anual circa 250.000 de modele Tata Nano pe an, dar anticipeaza ca cererea va ajunge la un milion de unitati.
Pentru mai multe informatii despre ultimele modele de masini de pe piata aboneaza-te la Newsletterul Masini.acasa.ro