Castigatorii de la toate categoriile au fost votati de un juriu specializat ales din industrie, care a decis ca HTC Touch Cruise este cel mai bun dispozitiv pentru navigare.
Mai pe larg
HTC a mai primit 4 nominalizari si la alte categorii ca: Best Smartphone - HTC Diamond , Most Stylish Phone - HTC Diamond, Readers Dream Phone - HTC Diamond, Producator al anului- HTC. Compania a concurat alaturi de Nokia, Samsung, LG, Apple si Sony Ericsson.
Premiile Mobile Choice Consumer Awards au avut loc la Londra, la Old Billingsgate Market si sunt fost organizate de revista Mobile Choice, publicatia numarul unu pe piata revistelor de specialitate si cu una dintre cele mai bune reputatii in industria telecomunicatiilor.
"Suntem foarte bucurosi pentru acest premiu. Astfel ne este recunoscuta excelenta terminalelor noastre pe piata europeana", declara Tomasz Lesniak, HTC Eastern Europe Area Manager.
Specificatii tehnice
HTC Touch Cruise masoara 110 x 58 x 15,5 mm si cantareste 130 de grame. Terminalul are ecran de 2,8 inch cu rezolutie de 240 x 320 pixeli si 65.000 de culori. Touch Cruise are un procesor Qualcomm MSM7200 de 400 MHz, memorie RAM de 128 MB si memorie ROM de 256 MB.
Totodata, telefonul dispune de conectivitate GPRS si EDGE ambele clasa 10 , 3G cu HSDPA, Wi-Fi 802.11b/g, Bluetooth versiunea 2.0 cu A2DP si USB versiunea 2.0. HTC Touch Cruise suporta mesaje SMS, MMS si e-mail, dispune de receptor GPS cu harti TomTom, sre player muzical, radio FM si suita Office, adica Word, Excel, PowerPoint si PDF viewer.
"In prezent, multe smartphone-uri dispun de receptor GPS si majoritatea dintre ele sunt excelente pentru navigarea, pe jos, insa HTC Touch Cruise iese in evidenta ca fiind cel mai bun terminal mobil pentru navigare in masina. Dispozitivul dispune de un display mare si navigare prin intermediul touch screen , esensiale pentru navigarea in masina.", a declarat un reprezentat al juriului.
Autor: Andreea Dihel
Pentru a fi la curent cu cele mai recente lansari si informatii din domeniul telefoniei mobile aboneaza-te la Newsletterul Mobile.acasa.ro