Stiinta & Tehnologie

Forester, Subaru fara spoiler

Ce se vede. Dupa atatia ani gloriosi petrecuti in Mondialul de raliuri, Subaru a devenit mai mult decat fierul ala ieftin care da clasa masinilor- declaratie de avere cumparate pe baza de moft. Daca nu-l conduci, iti poate zgandari simturile doar cand trece vajaind pe langa tine, indeobste sub forma unui spoiler urias numit Impreza WRX, calarit , probabil, de un supererou din benzile desenate. Forester , in schimb, este unul dintre campionii discretiei. Pare un break, aduce a SUV, are o linie clasica si este condus de oameni eleganti. Camasa si costum - in timpul saptamanii, tricou si jeans de firma - in weekend. Cum se simte. Habitaclul e luminos, gratie trapei supradimensionate din sticla. Bordul, tradat de materiale, da totusi o lectie de design armonios. In scaune se sta foarte comod, ca si pe bancheta. Motorul boxer de doi litri elibereaza 158 de cai, care necheaza frumos si, mai ales, pot fi struniti fara efort gratie unei manevrabilitati impresionante. Motorul pe benzina e insa foarte insetat, iar un diesel trebuie cautat in alta parte. La final: Chiar daca sistemul de tractiune integrala poate asista iesirile in afara soselei, Forester ramane o masina prietena cu pasajele de viteza. Exasperant de echilibrata. Ca orice Subaru care nu e atasat la spoilerul ala comic.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea