Stiinta & Tehnologie

#consum energetic #energie electrica

Cum va arata consumul energetic in 4-5 ani

Certificatul energetic este obligatoriu odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, in anul 2007, fiind un angajament in acest sens. Scopul acestui act este de a incerca sa avem cladiri cat mai eficiente din punct de vedere energetic si a reduce poluarea inconjuratoare. Practic incepand cu anul 2020 se doreste a se construi numai cladiri zero energie sau chiar cu energie pozitiva.

Prevederile de obligativitate a certificatului energetic incepand cu anul 2007 nu au fost introduse si pentru tara noastra, Romania obtinand o amanare in acest sens. Motivele au fost obiective, neexistand suficienti auditori energetici in tara noastra, bine instruuiti care sa poata face fata unui numar mare de solicitari. In anul 2011 s-a introdus obligativitatea certificarii energetice insa doar in cazul cladirilor pentru care s-a solicitat credit ipotecar, pentru restul tranzactiilor nefiind nevoie de acest act.

Incepand cu vara anului 2013, un certificat energetic este obligatoriu pentru toate tranzactiile imobiliare (vanzare, inchiriere) si de receptie a cladirilor.

Auditul energetic a fost insa obligatoriu pentru reabilitarile executate cu Fonduri Europene sau fonduri de la primariile locale. In acest caz este foarte important a se cunoaste care sunt masurile de reabilitare pentru fiecare imobil in parte, in functie de particularitatile acestuia (dimensiuni, an constructie, clima, existenta tamplariei termopan, etc...). Ceea ce se realizeaza in cadrul reabilitarii energetice este o scadere a pierderii de caldura a imobilului cat si imbunatatirea sau schimbarea instalatiilor cladirii. Solutiile propuse trebuie sa fie fezabile si din punct de vedere economic, adica sa se amortizeze in cel mult 10 ani. Se intocmeste de asemenea si un certificat energetic inainte de reabilitare cat si dupa executarea acesteia. De multe ori proprietarii considera ca acest certificat energetic realizat pentru tot blocul le este folositor si pentru vanzarea sau inchirierea apartamentului acestora. Din pacate nu este asa, calculul fiind diferit deci fara nici o legatura intre cele doua. Nu mai vorbim ca in cadrul aceluiasi imobil exista apartamente amplasate la etaj curent, parter (cu pierdere de caldura suplimentara catre subsol, fata de etaj curent) sau ultim nivel (cu pierdere suplimentara catre terasa imobilului), sau cu unul sau mai multi pereti exteriori. Astfel nu se poate face legatura intre certificatul energetic al imobilului si cel al apartamentelor existente in acesta, diferentele fiind mari din punct de vedere energetic.

Cum o sa arate certificatul energetic al unui imobil de peste 5-6 ani?

Daca se mentin reglementarile actuale referitoare la obligativitatea construirii numai a imobilelor eficiente energetic incepand cu anul 2020, atunci este posibil sa nu mai cheltuim nimic pe utilitati incepand cu acea perioada. Este greu de imaginat asa ceva in contextul in care in tara noastra consumul pentru energie termica este destul de ridicat. Pentru imobilele reabilitate acesta este insa injumatatit datorita anvelopei mult mai performante din punct de vedere energetic. Practic pentru o cladire zero energie, certificatul energetic va trebui sa reflecte acest aspect, adica aproape zero consum. Poate este impropriu spus zero consum, acesta va exista insa va fi acoperit din sursele regenerabile de energie existente in astfel de imobile.

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea