Noile terminale vor avea carcasa din lemn printre care se numara esentele de nuc sau ulm.
Telefon de lemn
Denumita Finest Woods Bellperre, colectia aduce in actualitate o serie de telefoane care se deosebesc de alte modele ale producatorului prin materialul folosit la imbracarea dispozitivului.
Altfel, modelele vin in aceleasi dimensiuni, candybar-uri care masoara 100 x 44 x 15,3 mm si cantaresc in jur de 120 de grame. Pe langa lemn, doritorii pot comanda asortarea cu diferite metale ca otel, aur galben sau roz si platina. Creatorii Bellperre pot adauga la comanda diamante, alte pietre pretioase , mesaje, embleme sau initiale personale. De asemenea, telefoanelor li se pot aplica si diferite texturi de piele in diferite culori. Ca in cazul altor modele, clientii pot alege dintr-o paleta foarte larga de culori si tipuri de piele de rechin, soparla, aligator sau bizon.
Detalii tehnice
In afara de aceeasi forma si masuri, noile telefoane mobile de lux ofera compatibilitate cu retelele GSM, conectivitate modesta sau un ecran de 2 inch rezistent la zgarieturi, confectionat din cristale de safir .
Totodata, terminalele ruleaza sistemul de operare Windows Mobile, dispun de functii de trimitere mesaje e-mail si au conectivitate Bluetooth. Producatorul nu a anuntat pretul noilor modele, iar comenzile se fac direct de pe site-ul oficial al producatorului.