In orice timp ar fi trait, Ecaterina ar fi atras atentia asupra ei: de neam imparatesc, bogata, foarte frumoasa si foarte inteleapta, foarte culta – la varsta de 18 ani citise jumatate din Biblioteca din Alexandria, cea mai renumita biblioteca a antichitatii. In anul 304, orasul Alexandria era o adevarata metropola a civilizatiei greco-romane din Egiptului antic, regiune inclusa in Imperiul Roman condus de Imparatul Maximian, unul dintre cei mai crunti prigonitori ai crestinilor.
Faimoasa in vremea ei si orgolioasa, cunoscandu-si “atuurile”, Ecaterina nu accepta sa se marite decat daca i se va afla un tanar asemenea ei, pentru ca “mai nevrednic si mai prost decat mine nu voiesc a lua”. Si nici “barbat necarturar nu voiesc a avea”.
Chiar Imparatul Maximian, sosit in Alexandria pentru o sarbatoare pagana, si pe care ea il sfideaza public, recunoaste ca ei i se cade sa imparateasca alaturi de el, cerand-o de sotie.
Si totusi, in mod neasteptat, Ecaterina renunta la nume si bogatie, acceptand sa fie intemnitata si chinuita public, renunta la frumusetea sa (“eu sunt pamant si cenusa si toata frumusetea ca o floare se vestejeste si ca visul piere prin boala sau batranete; iar dupa moarte cu totul putrezeste”), renunta chiar la intelepciunea lumeasca, in care excela si care conta atat de mult pentru ea pana atunci (“am invatat tot mestesugul cartilor ritoricesti, filosofice si masurarii pamantului si alte intelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea caci sunt desarte si nefolositoare si am voit a ma face mireasa Stapanului Hristos, care graieste prin proorocul sau acestea: Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta stiutorilor o voi lepada”).
Ce anume poate fi cauza unei asemena radicale intoarceri de la lumesc la duhovnicesc?
Ce anume poate determina o tanara fata, constienta de calitatile sale neasemuite si care este indreptatita sa ceara orice favoruri lumesti, sa renunte la ele, dandu-si in final drept jertfa suprema, chiar propriul trup?
Ce anume a inteles tanara Ecaterina, cea care cu mintea ei stralucita a atins limitele stiintelor vremii ei de a oferit totul pentru nimic din cele vazute?
“Ravniti insa la darurile cele mai bune. Si va arat inca o cale care le intrece pe toate: dragostea si bunurile ei” spune Apostolul!
Doar puterea dragostei dumnezeiesti, doar Duhul Sfant pogorat prin Botez, doar atingerea lui Dumnezeu care este iubire puteau sa o transforme pe Ecaterina in Mireasa vesnica a Domnului Iisus.
“Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in darurile pe care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui, iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele simtite si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cu cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns, nestiut” ii spune batranul cel intelept la care ea a fost dusa de mama crestina, pentru alinarea sufletului ei. Din momentul in care cunoaste, cu mintea si cu inima, invatatura Fiului lui Dumnezeu, Ecaterina devine una dintre cele mai frumoase si mai patetice propavaduitoare ale crestinismului intr-o epoca de mare prigoana, dar si plina dovezi minunate ale prezentei adevaratului Dumnezeu alaturi de fiii Sai.
Participand la confruntare publica cu primii 150 de intelepti ai Imperiului Roman, chemati de imparat sa-i combata argumentele pro-crestine, torturata apoi fizic de catre cei care pot ucide doar trupul, Sfanta Ecaterina reuseste prin stralucita sa pledoarie si prin exemplul sau sa-i aduca la Hristos pe toti carturarii cu care discuta, pe sotia imparatului Maximin – prigonitorul sau, pe bunul si viteazul dregator Porfirie impreuna cu 200 de ostasi, precum si mare parte din poporul care o urma, jelind-o.
Moare bucurandu-se ca Il vede pe iubitul sau Mire chemand-o la El “ca sa imparateasca impreuna cu Dansul si sa se veseleasca in veacul cel fara de sfarsit.” Devine mireasa lui Hristos.
In ultima sa rugaciune, Sf Ecaterina spune: “Doamne Iisuse Hristoase… primeste sufletul meu, pe care l-am adus Tie ca jertfa pentru dragostea Ta. Adu-Ti aminte, Doamne, caci trup si sange sunt, si nu lasa greselile mele cele facute din nestiinta, ca sa fie aratate de cumplitii ispititori la infricosata Ta judecata, ci spala-le cu sangele pe care-l vars pentru Tine si randuieste ca trupul acesta, care ranindu-se se taie cu sabia, sa fie nevazut de vrajmasii Tai cei ce ma prigonesc. Cauta dintru inaltimea Ta, Doamne, si asupra poporului acestuia care sta inainte si-l povatuieste la lumina cunostintei Tale.
Si acelora care vor chema prin mine numele Tau cel preasfant, da-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toti sa se laude maririle Tale in veci”
In 25 noiembrie 305, la taierea capului sau nu a curs sange ci lapte, iar ingerii au ridicat trupul sfintei Ecaterina si l-au dus intr-unul dintre varfurile Muntelui Sinai, acolo unde avea sa fie descoperit in secolul al IX-lea sau al X-lea.
Sfanta Mare Mucenita Ecaterina este zugravita in icoane ca o tanara imparateasa, cu coroana pe cap, iar in mana tine o cruce si o ramura de finic. Are alaturi o carte, dar si roata pe care a fost chinuita.
Avand in vedere vasta ei cultura, cu care a castigat confruntarea cu cei mai mari invatati ai Imperiului Roman din timpul sau, Sfanta Mare Mucenita Ecaterina este indeobste cunoscuta ca protectoare a intelectualilor. Ei ne putem inchina la manastirea care ii poarta numele din mijlocul Desertului Sinai (Egipt) – acolo unde se afla mana si capul Sfintei Mare Mucenite - dar si in Bucuresti, la Biserica Sf Ecaterina, paraclis universitar, de pe Strada Sf Ecaterina.
