Social

Zilnic, în arhiva FBI intră 1.500 de nume noi

Sigla TIDE este bine cunoscută americanilor, în special serviciilor secrete. Ea aparţine unei bănci de date numite Terrorist Identities Datamart Environment , înfiinţată după atentatele din septembrie 2001 şi care a devenit cea mai mare arhivă antiteroristă din lume. Publicaţia " Washington Post " susţine că, în realitate, este vorba de un Big Brother planetar, pe listele căruia se adaugă zilnic 1.500 de nume noi. TIDE a luat naştere în special după ce s-a observat că numele unor terorişti aflaţi la bordul avioanelor deturnate în acea fatidică zi de 11 septembrie erau bine cunoscute serviciilor secrete americane, dar necunoscute de către angajaţii aeroporturilor care ar fi trebuit să le blocheze îmbarcarea. Problema pe care au pus-o cei de la "Washington Post" este cat de mult sunt dispuşi americanii să renunţe la intimitate şi la libertatea unei vieţi normale de zi cu zi, în schimbul unei siguranţe ipotetice. În 2003, TIDE avea circa 100.000 de dosare. Astăzi are 435.000. Ele se referă mai ales la cetăţeni străini ce au legătură cu terorismul internaţional, dar şi la circa 5% din cetăţenii americani suspectaţi că au legături cu străini implicaţi în organizarea de atentate. Mesaje „după ureche" În fiecare zi, serviciile secrete americane trimit note informative la National Counterterrorism Center din McLean, Virginia, cartierul general al proiectului TIDE. 80 de analişti primesc mii de mesaje, al căror conţinut se bazează, deseori, doar pe nişte zvonuri. După ce sunt "analizate", la ora 22.00 sunt trimise la ceea ce se cheamă Terrorist Screening Center al FBI. Aici, mai sunt verificate o dată şi, la sfarşitul zilei, cel puţin 1.000 de nume noi se adaugă arhivei de "persoane periculoase". Listele sunt apoi transmise unor agenţii specifice, cum ar fi Transportation Security Administration, care îşi pune periodic la punct lista celor 30.000 de persoane care nu mai au voie să se suie în niciun avion pe teritoriul american. Însă volumul colosal de date provoacă, de multe ori, probleme serioase legate de confuzia de identităţi. Spre exemplu, Catherine Stevens, soţia senatorului republican de Alaska , a ajuns pe "lista neagră" după ce computerul a "identificat-o" ca fiind Cat Stevens, cunoscutul cantăreţ britanic trecut la islam.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea