Social

Waterloo pentru suveranitatea Frantei

Francezii sint din nou acaparati de dezbaterea privind contradictia dintre suveranitate si supunerea la legislatia europeana. Tara care a respins in 2005 Constitutia europeana este scena unei intense dezbateri privind cui ii apartine autoritatea finala: Constitutiei franceze sau Curtii Europene de Justitie. Unul dintre motivele declansarii dezbaterii l-a reprezentat incercarea UE de a limita efectele nocive asupra mediului, arata EUobserver, si o decizie a Consiliului de Stat (cea mai inalta curte administrativa a Frantei). Decizia privea o plingere a companiei din domeniul otelului Arcelor, care se considera discriminata de hotarirea privind emisiile de noxe din UE, care a devenit lege nationala in Franta. Arcelor sustinea ca aceasta decizie a UE contravine principiului egalitatii din Constitutia franceza, deoarece companiile producatoare de otel sint obligate sa reduca emisiile de dioxid de carbon, dar industria plasticului nu are aceleasi obligatii . Consiliul de Stat a refuzat sa se pronunte asupra spetei, transferind responsabilitatea Curtii Europene de Justitie. Desi este clar principiul subordonarii legislatiei nationale celei a UE, decizia a fost privita ca un „Waterloo al suveranitatii franceze“. „Este un pas inevitabil catre viitorul federal catre care sint convins ca ne indreptam“, a declarat Moreau Defarges, cercetator de marca in domeniul integrarii europene.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea