Social

#ninsori #vremea #iarna

Vremea se schimba radical. Ninsori si in Bucuresti

Vremea se schimba incepand de sambata. Temperaturile scad drastic la 1-4 grade Celsius in toata tara.

Conform ANM, vor cadea ninsori in Muntenia si vestul Dobrogei, unde zapada va atinge un strat de 5-10 centimetri. Si in Capitala va ninge, iar stratul de zapada va fi de 3-5 centimetri.

„Sâmbătă o să avem un ecart de la 0 grade în nordul Moldovei până la 8-9 grade în sud. În schimb în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, dar mai ales pe parcursul zilei de duminică, ne aşteptăm ca aria precipitaţiilor să se extindă pe partea de sud şi sud-est a ţării, mare parte din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, ceea ce înseamnă că în partea central sudică a Munteniei, poate chiar şi vestul Dobrogei, să se depună un strat de zăpadă în medie între 5 şi 10 centimetri. Iar la Bucureşti un strat de 3-5 centimetri. Deci începe ninsoarea şi în Capitală. Începem să avem cât de cât un decor de iarnă, numai că nu ţine mult. E până duminică seara, pentru că apoi, din nou, precipitaţiile se restrâng”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu al ANM, Mihai Timu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea