Social

Vom avea cea mai calda si mai lunga vara din ultimii 30 de ani

Nici nu s-a instalat bine vara că temperaturile au atins deja maxime greu de imaginat pe întreaga Europă. Avertizările meteorologice pentru ţara noastă sunt sumbre. Vom avea cea mai caldă dar şi cea mai lungă vară din ultimii 30 de ani. Zilele vor fi caniculare, iar nopţile sufocante, cu temperaturi ce nu vor scădea sub 20 de grade Celsius. Seceta din sudul şi sud-estul ţării se accentuează pe zi ce trece. Întreaga Europă se luptă cu căldura insuportabilă, iar temperaturile ce au atins 40 de grade au înnebunit "bătranul continent". Este abia luna mai, dar căldura face ravagii în randul romanilor. Însă problemele noastre sunt abia la început, pentru că vara nu a venit încă. Fenomenul încălzirii globale va afecta Romania în cel mai crunt mod cu putinţă : vom avea cea mai fierbinte vară din ultimii 30 de ani! De altfel, iarna 2006-2007 ne-a "prevenit" într-o mare măsură de ceea ce va urma, fiind cea mai caldă din ultimul secol. Conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Meteorologie, temperaturile medii lunare vor fi cu cel puţin două grade Celsius mai mari decat mediile multianuale. (continuarea in Curentul )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea