Social

Voiculescu vrea sa-l suspende si pe Videanu

Consilierii generali ai PC vor propune conducerii partidului declansarea procedurii de suspendare a primarului general al Capitalei Adriean Videanu . Octavian Petrovici, vicepresedintele organizatiei PC Bucuresti, consilier general al Capitalei, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa ca Biroul Politic al PC va analiza posibilitatea initierii procedurilor de suspendare din functie a primarului Capitalei, Adriean Videanu. Petrovici a precizat ca, daca Biroul Politic al PC aproba suspendarea primarului general, urmeaza, potrivit legii, strangerea a 500.000 de semnaturi de la bucurestenii care nu-l mai doresc primar pe Adriean Videanu, iar apoi organizarea unui referendum local. Petrovici a criticat atitudinea primarului general, aratand ca acesta nu a prezentat, conform legii, Consiliului General raportul anual privind situatia Bucurestiului si ar promova in Capitala "proiecte megalomane", care nu sunt in beneficiul cetatenilor. El a aratat ca Adriean Videanu a aprobat de asemenea " defrisari necontrolate" in Capitala si nu a fost de acord cu dotarea autobuzelor cu aer conditionat, ceea ce face ca locuitorii Capitalei sa suporte greu caldura excesiva . Potrivit lui Petrovici, primarul general a aprobat defrisarea a mai multi metri patrati cu ocazia raliului de Formula 3 organizat in Bucuresti si, cu toate ca a promis ca aceste spatii verzi vor fi refacute, acum s-a turnat asfalt. Petrovici a mai spus ca Adriean Videanu este acum in concediu, desi in Bucuresti s-a decretat cod portocaliu . "Intotdeauna cand s-a intamplat ceva rau in Bucuresti, inundatii, dezastre, primarul general a intrat in concediu. Nu este normal ca primarul general sa nu participe acum la sedintele comitetului de urgenta privind codul portocaliu", a adaugat Octavian Petrovici.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea