Social

Viitorul premier va fi de la PD

Seful statului ii vrea pe Ion Iliescu la pensie si pe Viorel Hrebenciuc la fier vechi. „Ceea ce eu as avea nevoie este un guvern cu care sa pot colabora“, a declarat marti Traian Basescu, intr-un interviu la Realitatea TV, precizind ca, daca ar putea, ar forma un guvern monocolor PD. „In mod categoric, cu PD ma inteleg. Si vreau sa cred ca va fi la guvernare, si pot sa va spun - o spun foarte deschis -, dupa alegerile viitoare, avind in vedere ca mandatul meu oficial se termina in 2009, in decembrie, cu certitudine, primul-ministru va fi de la PD“, a declarat seful statului. Traian Basescu a declarat ca PD este singurul partid care s-a reformat - este „maxim curatat“ - si a amintit ca in perioada in care a condus acest partid a incercat sa ii creeze o baza noua, indepartindu-i „pe oamenii cu mentalitati mai vechi, chiar daca pareau supereuropeni, din baza FSN-ului acela al domnului Iliescu“ sau pe consilierii municipali cu afaceri in administratie. „Eu as vrea sa pot guverna cu un prim-ministru al PD. N-ar fi nevoie de prea multe discutii“, a declarat seful statului. Intr-un interviu mai amplu, primul de dupa referendumul din 19 mai, seful statului si-a delimitat pozitia fata de primul-ministru, fata de principalele partide parlamentare si a facut unele precizari legate de consultarile cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni, realizatorii dorind sa afle posibilitatile sale de actiune in conditiile unui Parlament ostil si ale unei colaborari dificile cu seful Executivului. De exemplu, intrebat daca ar fi acceptat intrarea PSD la guvernare fara presedintele sau Mircea Geoana, Traian Basescu nu a raspuns. El a precizat insa ca un guvern de tehnocrati nu este o varianta acceptata de nimeni. In ce priveste PSD, raspunsul presedintelui a fost mai dur si mai elaborat, Traian Basescu precizind ca nu ar colabora cu PSD la guvernare. „Dumneavoastra aveti impresia (...) ca eu as putea sa desemnez, sa aduc PSD la guvernare acum? Care e parerea dumneavoastra? Pina unde poate merge calcarea in picioare a principiilor?”, a spus Traian Basescu. Seful statului are mai multe obiectii in legatura cu PSD vizind structura, modul sau de a face politica si pe unii dintre liderii sai, mai precis pe liderul grupului PSD din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, si pe fostul presedinte Ion Iliescu. „Toata structura lui nereformata, tot modul de a face politica al PSD ma face sa nu-i dau nici o sansa sa fie la guvernare, cel putin pina in 2009. Nu stiu ce se va intimpla in acest partid - ar putea sa se curete, ar putea sa-l trimita pe domnul Iliescu la pensie, ar putea sa-i spuna lui Hrebenciuc: «Mai baiete, decit sa faci negoturi de-astea de voturi si sa punem sub presiune parlamentarii disperati ca nu vor mai fi pe liste la urmatoarele alegeri, mai bine te duci tu si negociezi altceva - fier vechi... nu soarta tarii!»“, a spus seful statului. Presedintele Traian Basescu a spus ca sint si oameni pentru care are apreciere in PSD, mai precis pentru liderii Grupului de la Cluj, Ioan Rus, Vasile Dincu si Vasile Puscas , „oameni cu care poti discuta”. Liderii PSD au evitat sa comenteze declaratiile sefului statului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea