Social

Videanu trage pe dreapta, Udrea, Blaga si Sulfina merg mai departe

Fostul primar general si-a anuntat colegii ca nu mai vrea functii publice . Blaga vrea la Senat in colegiul din sectorul 3, iar Udrea merge pe o candidatura in sectorul 6.

PD-L ataca alegerile uninominale din toamna cu aceeasi garda. Conducerea partidului a stabilit ca toti liderii partidului, chiar si cei care au pierdut in locale, vor avea dreptul sa isi incerce norocul la scrutinul uninominal. Singurul criteriu care ar putea sa-l indeparteze pe vreunul dintre consacratii partidului este „procentul” din sondajul care va fi comandat de partid dupa ce vor fi anuntate oficial colegiile uninominale.

Pana atunci, conform deciziei conducerii PD-L, filialele trebuie sa intocmeasca o lista cu aspirantii la un fotoliu in Casa Poporului pentru urrmatorii patru ani. Printre cei care si-au manifestat deja dorinta de a candida se afla secretarul general al partidului, candidatul la primaria Capitalei, Vasile Blaga.

El va candida la un post de senator in sectorul 3. ”Voi candida la Senat, voi candida, ca de fiecare data, acolo unde este mai greu”, ne-a declarat secretarul general. Tot la sectorul 3, unde, potrivit sondajelor, PD-L sta cel mai bine la nivelul Bucurestiului, va candida si presedinta organizatiei de femei, Sulfina Barbu. Pe lista candidatilor in Bucuresti va figura si numele secretarului executiv, Elena Udrea.

Ea prefera sa-si depuna candidatura pentru Camera Deputatilor intr-un colegiu uninominal in sectorul 6. „As prefera sa candidez in sectorul 6 unde locuieste familia mea si unde am stat si eu in perioada cand eram studenta”, a afirmat Udrea.

Secretarul executiv sustine ca se pregateste pentru o campanie electorala dura, fara menajamente si cu multa violenta in limbaj. Pe listele electorale ce vor fi depuse de PD-L ar putea sa apara si numele prim-vicepresedintelui Theodor Stolojan, care acum este europarlamentar, cel al deputatului Anca Boagiu sau cele ale altor fosti ori actuali demnitari ai partidului. Stolojan nu este singurul europarlamentar PD-L care ar vrea sa renunte la mandatul din Parlamentul European.

Dumitru Oprea si Mihaela Popa de la Iasi s-au artatat dipusi sa candideze in toamna la alegerile interne. La Iasi si-ar putea depune candidatura si senatorul Dan Carlan. In tara sunt ca si certe candidaturile lui Cezar Preda la Buzau, Ioan Oltean la Bistrita si Radu Berceanu la Dolj. Cezar Preda, care a candidat pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean, ne-a declarat ca va candida intr-un colegiu uninominal in care partidul are mai putine sanse.

Videanu renunta la Parlament


Singurul lider important care nu isi mai doreste o functie publica este prim-vicepresedintele Adriean Videanu. Dupa trei ani la Primaria Capitalei, Videanu si-a anuntat colegii din conducerea partidului ca i-a fost de ajuns si ca el nu va candida nici la Senat, nici la Camera Deputatilor. Fostul primar general se va ocupa de afacerile familiei, iar la partid va ajuta la realizarea programului de guvernare al PD-L inclus in oferta electorala ce va fi prezentata in toamna.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea