Social

Videanu promite sa faca gradinite

Primaria Capitalei intentioneaza sa sporeasca numarul gradinitelor din Bucuresti, atit prin achizitia de imobile pe care le va transforma in gradinite , cit si prin construirea altora noi, a declarat primarul general, Adriean Videanu. „Avem doua planuri pe care le vom urmari, si anume sa achizitionam direct imobilele si sa trecem rapid la amenajarea acestora sau sa construim“, a precizat Videanu. Potrivit acestuia, municipalitatea va cumpara circa opt-noua imobile vechi, situate in sectoarele 4, 5, 2 si 3, pe care le va transforma in gradinite. „In urmatoarele patru-cinci luni speram sa amenajam circa cinci dintre aceste imobile, iar gradinitele sa fie gata“, a explicat Videanu. Primarul general a precizat ca pretul pe care primaria il va plati pentru imobile este intermediat de comisia de negociere, iar primaria are drept de preemptiune privind achizitia acestora. Ministrul Educatiei, Mihail Hardau, a declarat, la sfirsitul lunii februarie, ca in prezent exista un deficit de peste opt mii de locuri in gradinitele bucurestene, cifra fiind luata dupa cererile concrete depuse de parinti. Hardau a mai spus ca intentioneaza sa ridice aceasta problema primarului general al Capitalei, Adriean Videanu, pentru a vedea daca municipalitatea se poate implica pentru rezolvarea situatiei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea