Social

Vesti bune despre tigani: ghetoul din Dorohoi

Tiganii care stateau cu chirie in centrul istoric al Dorohoiului si-au pus casele pe foc. Primaria a demolat cladirile distruse si i-a mutat in case noi. Dar din cauza ca acestea sint la marginea orasului, unii dintre ei se considera discriminati. Ceilalti insa simt zi de zi, pe pielea lor si a copiilor lor, cum se civilizeaza. Mai au un singur obiectiv de atins: sa invete sa si munceasca. Cartierul Drochia sau ghetoul, cum i se spune, e la marginea Dorohoiului, intr-un spatiu comprimat intre zidurile fostei fabrici de sticla si statia de epurare a apei menajere din oras. De doua ori pe zi, bazinele de decantare incep sa bolboroseasca si atunci doua pirturi colosale umplu spatiul acela strimt in care ai senzatia ca te misti ca intr-un pantof vechi. Deodata, pe aleea dintre casele cochete - ele ce mai insenineaza privelistea - apare o femeie cu o gaina in brate. Alta femeie isi face curaj, iese in bataia vintului si taie o gaina chiar pe prag. Iese si o a treia si incepe sa invirta deasupra capului o gaina, chemind pe cineva sa o taie. Cind o gospodina deschide geamul de la bucatarie, pe masa se vede o gaina pusa cu tot cu pene la oparit. Ici-colo, pe sub pereti, gramajoare de oase de gaina, proaspete. Ai crede ca oamenii acestia nu maninca decit gaini, ca vulpile. Marian Nechita, administratorul locuintelor din asa-zisul ghetou, intareste aceasta impresie: „Abia de un an au invatat sa gateasca. Pina sa se mute aici, nici nu stiau sa foloseasca aragazul. Nu stiu sa faca mincare pentru doua-trei zile. Azi gatesc, azi maninca tot. Dar la ei, cit de saraci ar fi, mincarea e mincare. Cum fac, cum dreg, nu stiu, dar unul nu vine acasa fara gaina la subsuoara“. Gaina cea de toate zilele a tiganului ajunge in cartier vie, nu cu gitul rupt. Inseamna ca nu e de furat. Comisarul de politie Ioan Sisiiac este incintat sa constate ca, de cind s-au mutat in case noi, tiganii au schimbat multe in relatia lor traditionala cu gainile altora si cu bunurile altora, in general. Dosarele penale s-au tot imputinat: 53 in 2005, 38 in 2006 si 21 anul acesta - in principal furturi din buzunare, din masini, din locuinte. Pantiluca si Florica Cobzaru nu au la masa o gaina, ci un lighean de pulpe congelate cumparate din centru, uite si bonul, mincare „pe borite“, cum spun ei, pentru unsprezece guri: ei doi, cu copiii lor, cu concubinii fetelor si cu nepotii, niste neastimparati in urma carora curg napolitane pe podea. „La 20 de ani am facut puscarie pentru o gaina. De atunci n-am mai furat nimic si nici copiii mei nu fura“, zice mama Florica. „Daca ne merge cit de cit afacerea cu nucile, nu ajungem la furat.“ Ce au in comun cei 352 de locatari ai cartierului Drochia nu este etnia, fiindca mai sint acolo si opt familii de romani. Gainile si nucile sint elementul comun. Toti maninca gaini si toti fac comert cu nuci. Cumpara din tirg oale, tigai, lighene si le schimba pe nuci prin satele acelea izolate si saracacioase din nordul judetului Botosani. Apoi, acasa sparg nucile si miezul il vind la angrosisti. In casa la Mihai Buruiana, ca in fiecare casa de altfel, o camera e plina pina in pod cu saci de nuci. In alta camera, Mihai sparge nuci cu ciocanul pe un butuc. Pe alt butuc, mai mic, sparge nuci nevasta-sa, Monica, mai bine zis concubina lui, fiindca nimeni pe aici nu-ti poate arata un certificat de casatorie. Si pe cel mai mic butuc sparge nuci un tinc, cu un ciocan mai mic, iar tatal sau e pur si simplu entuziasmat de talentul dovedit de mucea, adica spartul nucilor cu ciocanul e o treaba cu dichis, fiindca, daca nu lovesti cu precizie si finete de tambalist, faci miezul praf si iei bani mai putini pe el. Radu Dan Surdu conduce Directia de asistenta sociala a Consiliului Local Dorohoi. Intr-o zi, tata Radu a incercat sa-i sperie pe tigani cu o ipoteza catastrofala: daca nu se fac nuci intr-un an? Ei s-au uitat unii la altii nestiind daca-i de ris sau de plins, n-au prins ideea. Adica din ce-ar mai trai ei atunci? N-ar fi mai bine sa puna mina si pe o sapa, un maturoi, o unealta, ceva? „Am venit cu cei de la fortele de munca , povesteste directorul Surdu, am umblat din usa in usa sa-i angajam. Au bagat copiii si batrinii in fata, nu stiau ce-i asteapta. Numai cinci au vrut sa se angajeze. La spatii verzi, la primarie. Romii din cartierul Drochia sint analfabeti, nu poti sa-i angajezi decit la munci necalificate. In afara de un argintar si de doi acordeonisti batrini, nici unul nu stie vreo meserie. Ca necalificati ar primi salariul minim pe economie, adica 315 lei in mina, si ei prefera sa stea degeaba si sa primeasca un pic mai putin, dar sigur si fara nici un efort. Sint familii care au 306 lei ajutor social. Faceti diferenta. Nu stiu ei sa citeasca, dar la socotit bani au un talent nativ. Cei cu ajutor social mai mic primesc si o masa gratuita. La cantina sociala asiguram zilnic 200 de mese, dintre care 121 pentru romi“. „N-au muncit niciodata, nu-s invatati cu munca, nu pun doua paie in cruce, spune si asistenta sociala Elena Stoica. Luna trecuta le-am gasit de lucru la o ferma, la scos cartofi. Transport gratuit , o masa si 25 de lei pe zi, plus cartofi. Prima zi au venit toti, de curiozitate. A doua zi numai cinci-sase, care s-au tinut de treaba si au acum cartofi pe toata iarna. Ceilalti, in casa, la caldurica, la telenovele.“ Elena Stoica e tot tiganca si ii cunoaste bine. Ea povesteste ca locuintele din centrul istoric al Dorohoiului - niste casoaie evreiesti ajunse, mai toate, in proprietatea primariei - erau bune cind s-au mutat tiganii in ele. Dar ei au smuls geamurile, usile, acoperisurile, au pus pe foc tot ce era lemn. In timp, cladirile s-au deteriorat. Nici politia nu indraznea sa intre in grotele acelea. Nu aveau nici lumina, nici apa, nici veceuri. Erau aproape 400 de oameni care isi faceau nevoile in centru, in vazul lumii care venea la piata. Aveau riie si paduchi, nu-i vedea nici un medic. Dormeau in moloz, pe mormane de cirpe, intindeau ate cu clopotei ca sa nu se catere sobolanii sa le manince copiii in somn. „Cind s-au mutat in cartierul Drochia, spune Elena Stoica, mai intii am facut niste cursuri cu ei, sa invete sa aprinda aragazul, sa foloseasca veceul, dusul, boilerul. Primaria a pus acolo un administrator si un fochist care e si mecanic, si instalator, bun la toate, sa fie cu ochii pe ei. Ca sa nu puna iar casele pe foc, sa nu bage porcul inauntru, sa nu fiarba gainile in mijlocul casei, pe pirostrii. Acum, daca le zici tigani, se supara, cica sint discriminati. Dar primaria n-a avut alt teren pe care sa construiasca atitea case. Cineva le-a dat tiganilor nostri trompetica asta cu discriminarea si ei tot sufla in ea“. De anul trecut, din primavara, cind ultimii tigani s-au mutat din centrul orasului in cartierul Drochia, a aparut si denumirea de ghetou. Tot atunci, politruci cu masini stralucitoare si activisti de la ONG-uri, subit interesati de soarta tiganilor pe care pina atunci ii ocoleau cu batista la nas, au imprastiat saminta ideii de discriminare. Radu Dan Surdu, seful Asistentei sociale, dovedeste cu acte ca adevarul e altul. Cind s-au pornit actele pentru mutarea in casele de linga statia de epurare, tiganii s-au repezit sa fie cit mai sus pe lista, a iesit cu bataie, cu gesturi disperate si patetice chiar din partea acelora care acum se pling ca odraslele lor au oxiuri si tot felul de viermi fiindca se joaca in fundul gol prin iarba de linga statie. „Au semnat cu propria amprenta ca vor sa se mute, iar acum le-a bagat cineva in cap ca sint discriminati“, spune directorul Surdu. „Stiau foarte bine unde se vor muta. Avem intr-adevar o problema cu statia de epurare. Vom vedea ce se poate face ca bazinele de decantare sa barboteze numai pe timp de noapte. Deja am plantat salcimi si in doi-trei ani vom avea o perdea vegetala intre statia de epurare si cartierul Drochia, nu ghetoul. Eu va garantez ca aerul in centrul Bucurestiului e mai poluat decit in acest cartier. Fabrica de sticla s-a inchis, nu mai emite decit cintec de greieri. De altfel, la doua sute de metri de cartier incepe comuna Broscauti si nici un locuitor din comuna nu s-a plins, de ani intregi, de miros si de poluare“. Un vint rece sufla, fara discriminare, peste Dorohoi. In cartierul Drochia, cind nu ies sa taie gaini, locatarii stau in case si sparg nuci. Vorba tiganului: „Fie vremea cit de rea, numai vintul sa nu bata“. Doar doi copii, Armando si Condiment, infrunta frigul. Pocnesc din bice de-si rup miinile si imita buhaiul, zic ca se antreneaza pentru Craciun si Anul Nou. Vor sa cistige un ban cinstit de sarbatori. Au si uitat ca nu cu mult timp in urma a face un ban insemna sa fure portofelul cuiva, geanta, sa-i pindeasca pe tarani cind coboara din autobuz, sa le smulga rata din brate si sa dispara in catacombele din centrul orasului, pe unde nu se putea intra decit de-a busilea si unde numai boala si moartea ii mai cautau. „Dar vine o generatie complet noua, care poate nu va sti ce inseamna riia, paduchii si hotia ca ocupatie, spune increzator administratorul Marian Nechita. De cind s-a infiintat cartierul s-au nascut aici doisprezece copii care cresc in case curate, luminate, incalzite, care vor avea cit de cit ce sa manince si poate vor merge si la scoala. E uimitor cit de repede s-au schimbat. Va spun eu: o baie buna face mai mult decit un milion de afise si un milion de filmulete impotriva discriminarii tiganilor.“ Un argument bun pentru optimismul administratorului sint rufele puse afara la uscat. Inseamna ca, in primul rind, oamenii aceia se spala si ca, in al doilea rind, nu le fura nimeni. Cind se mai gaseste cite unul care nu-si poate stapini mincarimea din palma, ceilalti il toarna la politie, fara regrete si fara dusmanie. Ieftin, dom’le, ieftin! In cartierul Drochia traiesc in conditii civilizate 352 de persoane, cu acte in regula. Din 48 de familii, 38 primesc ajutor social. Cinci familii au cite un angajat, alte cinci au pe cineva la lucru in strainatate si nu primesc ajutor social. Casele cu trei sau patru camere au toate utilitatile: lumina, gaz (cite un aragaz - cadou de la primarie), apa, centrale de apartament, canalizare, televiziune prin cablu. Chiriile sint mici, intre 15 si 46 de lei. Incalzirea fiind subventionata, toate cheltuielile de intretinere, plus chiria, plus abonamentul la cablu, nu depasesc 100 de lei lunar pentru fiecare locuinta. Starostele cartierului si-a turnat statuie Dimitrie Rachita, initiatorul programului de case pentru romi, n-a mai avut rabdare sa astepte recunostinta confratilor sai tigani: si-a facut singur statuie si a pus-o in curte. Dimitrie Rachita a luat initiativa de coada si a plimbat-o pe la primarie, pe la judet, de s-au putut muta tiganii in case noi. Aceasta este marea realizare a vietii lui, cind trage linia acum, la 75 de ani. N-o egaleaza nimic din opera lui de artist si meserias - a facut cinci ani de Scoala de Arte si Meserii in Tirgoviste si sase luni de specializare in termocentrale la Institutul de Tehnologii din Marsilia. Ca sculptor, nici nu mai stie cite statuete din ipsos a facut; isi va incununa opera cu statuile presedintilor romani, care-i vor tine de urit intru vesnicie in ograda. Ca sculptor, tambalist, acordeonist, organist, croitor, cazangiu, tinichigiu sau instalator a avut un incontestabil succes local. Acum, plimbindu-se printre casele din Drochia, pentru care s-a zbatut atita, e multumit. „V-am spus eu ca va mut in casa noua? V-am spus!“, se infoiaza el in fata tiganilor din Drochia. „Tigani, nu romi, care este un cuvint nou, adus, zice el ridicind un deget si pufaind din pipa. Eu sint mindru ca sint tigan. Palaria se pune pe cap ca sa demonstrezi ca esti tigan. Te scoate in relief. Un tigan fara palarie nu-i tigan“. Ca presedinte al Partidei Romilor in Dorohoi, batrinul si respectatul lider nu accepta smiorcaiala tiganilor sai. „Ce discriminare?, se intreaba el retoric. I-a scos din mlastina si i-a mutat in palate, au scapat de sobolani cit porcul, de riie si de paduchi, jumatate isi dau copiii la scoala. Sa zica bogdaproste. Cite-oleaca, cite-oleaca, invata sa traiasca civilizat. Toti si-au luat mobila noua. Cinci dintre ei si-au luat masini de spalat , zece si-au luat frigidere. Bravo lor!“. Zicind asta, mindru de ce a facut pe pamint mai trage un fum si priveste tinta in sus, ingindurat, semn ca iar mediteaza la un proiect artistic. Doamna Bombonel n-are treaba cu discriminalu’ Crisa Bombonel nu se simte discriminata. La ea se vad cel mai bine schimbarile survenite in grupul de tigani mutati in locuintele sociale de la marginea orasului. E o tiganca cu niste ochi albastri electrizanti, inca frumoasa la 46 de ani si dupa ce a nascut - si i-a crescut singura - sase copii de la sase tati pe care nici ea nu ii mai stie. De cind s-a mutat in casa noua a redescoperit cu entuziasm ce minunat este sa porti pe tine o haina curata si calcata, sa te culci intr-un asternut mirosind ca-n reclame, sa maninci omeneste la masa, sa dai drumul la robinet si sa te speli cind vrei cu apa calda, despre care ea crede ca ar fi una dintre marile inventii ale omenirii. Doamna Bombonel, zimbeste flatata cind i se spune asa, sta intr-o casa cu patru camere - cu flori din plastic in pridvor, perdele la geamuri, presuri pe jos si, pe pereti, carpete cu caprioare adapindu-se -, curata si parfumata ca o tabachera boiereasca; in debara are 15 saci cu cartofi; frigiderul zumzaie ghiftuit cu trei feluri de mincare din cartofi si nelipsita carne de pasare; copiii, carora macar la cinci dintre ei le-a dat nume normale: Caterina, Paraschiva, Florentina, Ionela, Ciprian si Napoleon, merg toti la scoala, acum isi fac temele sau se uita la televizor; o mita neagra si un canis alb ce dorm introlocati pe un fotoliu intregesc acest tablou domestic, simplu si aproape induiosator, la care Crisa Bombonel tine atit de mult, incit nu pregeta sa se intoarca, daca e cazul, chiar impotriva alor sai: „Sa sa mai thermine odata tiganii cu discriminalu’ ista, striga ea, sa auda si curiosii care s-au strins ciucure la usa. Zice ca-i departe pina la scoala, un kilumetru si ceava. Da’ romanii cum vin din oras phina aici la munca? Va pute de la epurare, da? Da’ cind statheati cu nasul in cacat, in centru, nu va putea? Nerusinatilor!“. Sloboda la gura, Crisa Bombonel azvirle catre vecini, ca o doamna indignata, niste cuvinte tiganesti, injuraturi, dupa intonatie, si le aminteste ca primaria a mai facut niste case pentru doctori, pentru profesori; case exact la fel ca ale lor, cu cite trei sau patru camere, acelasi model. Tot la o margine de oras, linga fosta groapa de gunoi. Acolo a avut primaria teren. Dar printre intelectualii de la Groapa nu umbla „discriminalul“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea