Social

Varianta 11 la limba si literatura romana, scris

Secretarul de stat pentru invatamant preuniversitar din Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Svetlana Preoteasa, si directorul pentru invatamant preuniversitar din cadrul MECT, Liliana Preoteasa, au extras, luni, varianta cu numarul 11 pentru proba scrisa la de limba si literatura romana la testele nationale sustinute de elevii claselor a VIII-a. 'Este cel mai important examen din viata lor, pentru ca acesta este si primul', a declarat secretarul de stat Svetlana Preoteasa. Ea a precizat ca s-au luat masuri de securitate sporite fata de ceilalti ani. Una dintre aceste masuri ar fi aceea ca elevii sunt controlati la intrarea in clasa si preluati de doi profesori. Potrivit Svetlanei Preoteasa, fiecare elev se aseaza in banca in ordine alfabetica . Elevii au avut de analizat trei strofe din poezia 'Parintii' de Ana Blandiana, sa stabileasca valoarea morfologica, din text, a unor cuvinte subliniate, sa alcatuiasca un enunt in care substantivul 'privirea' sa aiba functia sintactica de subiect, sa precizeze functia sintactica a unor cuvinte subliniate. De asemenea, au avut de transcris, din text, propozitia subordonata circumstantiala de timp si de alcatuit o fraza in care sa existe si o propozitie subordonata predicativa, avand ca regent verbul 'a fi', sa transcrie din text un verb care contine o imagine vizuala si sa explice pe scurt semnificatia titlului poeziei. Pentru partea a doua, elevii claselor a VIII-a au avut de redactat, pe o pagina, distincta, a foii de examen, o cerere de acordare a bursei adresata directorului scolii. Pentru 24 de puncte, elevilor li s-a solicitat sa scrie o compunere in care sa motiveze faptul ca poezia 'Parintii' de Ana Blandiana apartine unei opere lirice/genului liric. In vederea acordarii punctajului pentru redactare, compunerea trebuia sa aiba minimum 20 de randuri scrise. Punctajul acordat pentru rezolvarea subiectelor este de 90 de puncte, plus 10 puncte din oficiu. Liliana Preoteasa a tinut sa sublinieze ca in cazul copiilor netransportabili s-au asigurat conditii de sustinere a examenelor prin deplasarea echipelor speciale la locul imobilizarii. Examenul se incheie la ora 12,30, iar MECT va posta baremurile imediat dupa terminarea examenului, pe adresa www.subiecte.edu.ro. Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a declarat ca presa nu a avut acces inainte de extragerea subiectelor in salile de clasa si nu a putut sta de vorba cu elevii intrucat s-a considerat ca acestia sunt stresati 'si asa destul de mult'. 'Dupa examen se poate filma si se poate vorbi cu orice dintre elevi', a adaugat ministrul. El a precizat ca fata de anii precedenti, profesorii evaluatori au fost chemati sa se prezinte in centrele de evaluare la 8,30, si nu dupa-amiaza, cum se proceda pana in acest an. Pentru sustinerea testelor nationale, in acest an, s-au inscris 228.429 de elevi (din care 12.299 vor sustine proba de limba materna ), repartizati in 970 de centre de examen. Lucrarile vor fi corectate in 192 centre de evaluare Comisia nationala de examen va organiza, la sediul MECT, in toate cele patru zile in care se vor sustine probele (18-21 iunie), incepand cu ora 8,50, sedinta publica de extragere a variantei de subiect din cele 100 posibile. Dupa distribuirea subiectelor, candidatii au la dispozitie doua ore pentru efectuarea acestora. Niciun elev nu poate parasi sala, decat daca preda lucrarea scrisa si semneaza de predarea acesteia. Candidatii pot parasi centrul de testare cel mai devreme dupa o ora de la distribuirea subiectelor in sali. Daca un candidat se simte rau si solicita parasirea temporara a salii, va fi insotit de catre un cadru didactic care supravegheaza, pana la inapoierea in sala de testare. Pentru fiecare sala in care se desfasoara probe scrise sunt repartizate cate doua cadre didactice de alta specialitate decat cea la care se sustine proba si din alta unitate de invatamant decat cea din care provin candidatii. Testele nationale se organizeaza anual, intr-o singura sesiune, in vederea stabilirii selectiei si repartizarii absolventilor clasei a VIII-a in clasa a IX-a a ciclului inferior al liceului sau a scolii de arte si meserii. Examenul presupune trei probe obligatorii pentru elevii care au absolvit cursurile in scoli cu predare in limba romana (limba si literatura romana, matematica si istoria romanilor sau geografia Romaniei), in functie de optiunea fiecarui candidat. Elevii care au absolvit cursurile clasei a VIII-a la o unitate scolara cu predare in limbile minoritatilor nationale vor sustine si o proba de limba materna, programata a se desfasura marti, 19 iunie. In zilele urmatoare, respectiv 20 si 21 iunie, au loc probele scrise la matematica, respectiv - la alegere - istoria romanilor sau geografia Romaniei. Prima afisare a rezultatelor va avea loc pe 24 iunie (pana la ora 16,00). In aceeasi zi, intre orele 16,00 si 20,00, vor putea fi depuse contestatiile. Rezolvarea acestora este prevazuta in perioada 25-27 iunie, iar afisarea rezultatelor finale in data de 28 iunie. In Bucuresti vor sustine testele nationale un numar de 14.965 elevi, absolventi ai clasei a VIII-a, in 51 de centre de testare.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea