Social

Vacanţele active încep să prindă şi în Romania

Oferta de vacanţe active a început să se îmbunătăţească şi pentru destinaţiile interne, nevoite să faca faţă concurenţei externe sau unei sezonalităţi accentuate. Un exemplu este cel al staţiunii Predeal , cunoscută mai ales drept o destinaţie pentru schi. Astfel încat, în perioada de vară, hotelierii au început să ofere pachete în care, alături de cazare şi masă, sunt cuprinse şi diferite activităţi precum mersul cu ATV-ul, paintball , rafting , expediţii şi drumeţii. Potrivit Rodicăi Lazăr, şeful biroului de turism din Predeal, hotelierii din Predeal au menţinut tarifele la nivelul celor de anul trecut şi se aşteaptă la o creştere a numărului de vizitatori. Tot pe "traiul" în natură vizează şi investitorii de la Academia de aventură Fraţii Jderi, care promovează un gen aparte de turism-vacanţe şi programe educative bazate pe aventură. Acestea au ca şi "camp de luptă" munţii Lotrului şi Căpăţanii. O zi la satul de vacanţă costă în jur de 150 de euro, la programe putand participa "oricine este într-o formă fizică rezonabilă". Sunt incluse transportul, cazarea sau mijloacele de campare, masa, băuturile şi echipamentul sportiv şi de agrement. O destinaţie nouă este şi Eliat (staţiune cosmopolită din Israel), lansată de Blue Line , tarifele plecand de 746 de dolari (pachetul care cuprinde şapte nopţi de cazare la categoria patru stele, demipensiune şi transportul cu avionul). Pentru Polinezia, tarifele se învart în jurul a 6.000 de euro/persoană.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea