Social

Uniunea Populară Social Creştină - partidul secretelor

Senatorul independent Ioan Talpeş a anunţat ieri, la Reşiţa, constituirea grupului de iniţiativă pentru lansarea unui nou partid. Acesta se va numi Uniunea Populară Social Creştină şi va fi de orientare creştin-democrată. Senatorul s-a prezentat însă de unul singur în faţa jurnaliştilor şi a refuzat să nominalizeze persoanele din grupul de iniţiativă. El a promis că va face acest lucru abia săptămana viitoare, tot la Reşiţa. "Mi-e greu să spun. Am primit mai multe telefoane , inclusiv astăzi, şi am fost rugat să nu menţionez pe nimeni. Zona orgoliilor este zona cea mai sensibilă", a motivat Talpeş refuzul de a-şi prezenta, ieri, colegii. Singurul nume pe care a acceptat totuşi să-l dezvăluie a fost al chirurgului clujean Teofil Pop. Fostul şef al SIE a precizat că cei mai mulţi din membrii grupului de iniţiativă nu au mai făcut parte niciodată dintr-un partid politic. Senatorul a mai spus că primul congres al UPSC este programat pentru luna septembrie. Pană atunci, vor fi îndeplinite toate formalităţile legale, inclusiv programul. "Veţi vedea că programul pe care îl vom lansa va fi nu numai înţeles, ci şi acceptat de electorat . Va fi un experiment total diferit de ce s-a jucat pană acum", a declarat Ioan Talpeş. El a precizat că noua formaţiune va fi construită din teritoriu, pe principiul subsidiarităţii, după modelul partidelor europene. Conform declaraţiilor sale, constituirea Uniunii Populare Social Creştine "a fost încurajată" de partidele creştin-democrate din Europa. Fostul şef al SIE nu-i iartă pe ţărănişti "Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat semnalul bun, prin vocile celor care s-au opus intrării mele în PPCD!", a afirmat Talpeş. Senatorul s-a arătat însă supărat pe ţărănişti, despre care a spus că nu mai apar în niciun sondaj, "nici măcar la cifra unu". "Iniţial am fost supărat pe Ciuhandu, dar pană la urmă am aflat că a fost corect vizavi de mine", a mărturisit Ioan Talpeş. Demersul fostului consilier al lui Ion Iliescu, de formare a unui nou partid, vine după o scurtă perioadă în care a activat în PSD şi după o tentativă nereuşită de înscriere în PPCD (PNţCD).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea