Social

Uniunea Europeană finanţează 15.000 de burse pentru tinerii romani

Tinerii ar trebui să-şi pregătească CV-urile. Din 2007, din fondurile europene, se vor finanţa 15.000 de burse pentru studii doctorale şi postdoctorale. Valoarea alocată pentru aceasta se ridică la aproximativ un miliard de euro. Din Fondul Social European se vor finanţa, în perioada 2007-2013, 15.000 de burse pentru studii doctorale şi postdoctorale, în cadrul cărora un an de studiu va fi la o universitate de profil din străinătate. Aceasta este una dintre cele şapte axe prioritare stabilite prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, gestionat de Ministerul Muncii , proiect ce va fi înaintat spre aprobare Uniunii Europene, la începutul anului viitor. "Studiile doctorale sunt foarte scumpe şi avem mulţi tineri care au mare potenţial", ne spune Cristina Iova, Director General, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, din cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Bursa va acoperi taxele, cazarea şi mancarea. Scopul acţiunii este creşterea competenţei pe piaţa muncii din Romania. Valoarea totală a Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) se ridică la aproximativ 4 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, bani ce se vor acorda sub formă de granturi. POSDRU are şapte axe prioritare în care se fiananţează anumite domenii care corespund liniilor directoare din Strategia Europeană de Ocupare şi din Politica de Coeziune a UE. "Ne orientăm în general să susţinem acele domenii urmărite şi în Programul Operaţional pentru Competitivitate Economică". Aceste burse vor fi concentrate în IT şi domenii care aduc mare valoare adăugată. "Trebuie să ne gandim şi la cercetări în domeniul politicilor sociale şi în domeniul cercetărilor economice", ne spune Iova, care resimte nevoia unor specialişti în aceste domenii. "Vrem să promovăm în Romania dezvoltarea economiei sociale, al treilea sector, aşa cum este denumit el în terminologia europeană. Pentru aceasta avem nevoie de oameni care să înţeleagă fenomenul", explică Iova. Proiectele de tip economie socială finanţate prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane vor sprijini acele grupe considerate vulnerabile, care se integrează cu greu pe piaţa obişnuită a muncii: persoanele de dizabilităţi, rromii, foştii toxicomani, deţinuţi sau alcoolici. Fondurile alocate pentru anul viitor vor reprezenta doar 5% din total, astfel încat mecanismele să aibă timp să se rodeze şi să apară primele implementări de succes. "Pe măsură ce învăţăm, creştem numărul de proiecte", explică Iova. Ea crede chiar că se va crea o piaţă de beneficiari de fonduri comunitare care vor trăi numai din asta. Avans de 20% pentru proiectele acceptate Proiectele se vor putea depune începand de la jumătatea anului viitor, estimează Iova, deoarece programul trebuie mai întai aprobat de UE. Pană atunci, beneficiarii vor fi învăţaţi să scrie proiectele. Programele de pregătire vor începe chiar din această lună. Procesul va fi simplu, nebirocratic, transparent şi corect, promite Iova. "Documentaţia prin care se scrie proiectul va fi foarte simplă. Va fi o fişă de proiect standard", afirmă ea. Odată deschisă linia de finanţare, se va aplica politica "primul venit, primul servit", iar comisiile de evaluare vor funcţiona în permanenţă. Dacă va obţine un punctaj satisfăcător se va putea începe implementarea, primindu-se un avans de 20%. Mai dificilă va fi însă certificarea plăţilor, volumul de documente fiind foarte mare. "Oricand Curtea de audit poate să vină în Romania să ia prin sondaj anumite proiecte şi dacă se constată un nivel mare de eroare în implementare poate să blocheze toată finanţarea prioritară respectivă sau chiar tot programul operaţional sectorial", avertizează Iova, care aminteşte că astfel de situaţii au existat deja în statele membre. Fiecare euro trebuie justificat. Sloganul proiectelor pe Fondul Social European este "niciun euro fără chitanţă", ne spune Iova. Şi promotorii noştri vor fi obligaţi să se înveţe cu rigurozitatea europeană, să înţeleagă că finanţarea dintr-un fond european nu este deloc comodă şi că trebuie să fii foarte atent pentru că există şi o gamă de nereguli care pot fi făcute dintr-o mai puţină cunoaştere a unor reglementări", arată Iova.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea