Social

Unirea Urziceni - Leeds United 3-0!!!

În cadrul turneului de pregătire de la Larnaca , Unirea Urziceni a dat piept cu Leeds United, formaţie aflată pe penultimul loc în a doua ligă engleză de fotbal. Fotbaliştii lui Dan Petrescu s-au impus cu scorul de 3-0. Pe fondul unei uşoare dominări a englezilor, în minutul 19, Szekely a scăpat în interiorul careului advers unde a fost faultat din spate. Lovitură de la 11 metri, pentru Unirea, executată de Neagoe care avea să deschidă scorul. Şapte minute mai tarziu, Unirea şi-a mărit avantajul printr-un şut în vinclul porţii din partea lui Szekely. După o pauză de doar 5 minute, Unirea şi-a continuat asediul la poarta englezilor, iar Pădureţu şi Mara s-au întrecut în ocazii. Golul trei şi final a venit în minutul 78, cand Kiko, aflat în probe la Unirea, a intrat în locul lui Stancu şi a marcat pentru trei la zero. Unirea Urziceni a început partida cu echipa engleză Leeds cu următorul 11: Grigore – Balauru, Rohat, Jovanovic, Ivaşcă – Onofraş, Pojer, Negru, Neagoe - Rusescu, Szekely. Pentru cea de-a doua repriză, Dan Petrescu a trimis în teren următorii jucători: Stelea – Nicu, Munteanu, Galamaz, Bordeianu – Pădureţu, Şuleap, Romik, Constantin – Mara, Stancu. Site-ul oficial al grupării din Anglia nota înaintea partidei că, în meciul pe care Leeds îl va disputa împotriva “fostului jucător de la Chelsea”, managerul Dennis Wise, fost coleg cu Dan Petrescu la Chelsea, va testa un jucător. În timpul transmisiei live de pe site-ul Unirii Urziceni, ialomiţenii au anunţat că acel jucător aflat în probe la Leeds United este chiar Adrian Iencsi, acum jucător comunitar şi care nu ar avea nevoie de selecţii în echipa naţională pentru a primi permis de muncă în Anglia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea