Social

Uninominalul a fost votat

Noul proiect de lege referitor la introducerea votului uninominal a fost adoptat ieri in procedura de urgenta in Camera Deputatilor, cu 231 de voturi “pentru”, 11 “impotriva” si 16 abtineri. Daca in urmatoarele cinci zile lucratoare legea nu va fi contestata la Curtea Constitutionala, atunci ea este trimisa la Presedintie, care are la dispozitie 30 de zile pentru a promulga legea sau pentru a o trimite la reexaminat. Vot uninominal , dintr-un singur tur Proiectul adoptat ieri prevede ca votul va fi organizat in colegii uninominale intr-un singur tur de scrutin. Teritoriul national va fi impartit in 42 de circumscriptii electorale, echivalente celor 41 de judete si municipiului Bucuresti. Astefel, vor fi 330 de colegii uninominale pentru Camera Deputatilor si 135 la Senat, norma de reprezentare fiind de 70.000 de locuitori pentru un deputat si 160.000 pentru un senator. Candidatii care obtin intr-un colegiu uninominal 50% plus 1 vot devin automat parlamentari; daca partidul din care fac parte nu a trecut pragul electoral, respectivii nu intra in Parlament. . Daca nimeni nu obtine acest scor, voturile vor fi repartizate proportional la nivel national, partidelor. Sefii Consiliilor Judetene, alesi uninominal O noutate a proiectului este aceea ca presedintii consiliilor judetene vor fi alesi prin vot uninominal, la fel ca si parlamentarii. Propunerea a apartinut parlamentarilor PSD, iar amendamentul fusese initial respins de catre Comisia de cod electoral . Pentru partide, pragul electoral este de 5%, iar pentru aliantele politice variaza intre 8 si 10 procente, in functie de numarul formatiunilor componente ale aliantelor. Deputatii au mentinut pragul electoral de 10% pentru minoritatile nationale cu toate ca acestea cerusera injumatatirea respectivului prag, pe motiv ca cele 10 procente le-ar fi aproape imposibil de atins. PRM a anuntat la finalul sedintei ca va sesiza Curtea Constitutionala. Pentru sesizare, PRM are nevoie de semnaturile a 50 de deputati sau 25 de senatori. Daca legea va fi contestata, ea va fi intirziata cel putin o luna si jumatate sau chiar doua luni. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea